viitor

Generalitati

Posted on de eyesblue

Cel mai mare blestem al femeii este, cu siguranta, acel sindrom premenstrual.
Pentru mine, o saptamana inainte si una dupa, ma inghite o gaura neagra a depresiei si groazei, a siroposeniilor din filme si ratarile din trecut.
Este ingrozitor sa stii DE CE te simti asa dar sa nu poti face nimic. E ca si cum ai fi in nisipuri miscatoare si cu cat incerci sa te ridici, cu atat te afunzi mai tare.

Am fost in perioada asta pana acum cateva zile. Evident ca stau cu ochii pironiti pe tavan si ma gandesc „cu ce am gresit, Doamne, in viata asta de ma simt asa trista?!”. Si stiu de ce ma simt asa, dar nu ma pot opri.

Si m-a cuprins disperarea cand ma gandeam ca am aproape 23 (!!?) de ani si n-am realizat nimic. Nici macar n-am terminat facultatea aia (mai am putin, dar totusi) si da, am un job, dar nu e de viitor. Iar in ceea ce priveste viata sentimentala, mai bine ma calugaresc.
Evident, toooate aceste probleme isi faceau de cap zi si noapte, fara sa permita vreunei „scame” de gandire rationala sa intervina.

Acum sunt ok, bineinteles. Ma gandesc ca mai am putin si-mi iau diploma (e ca si cum as lua un sul de hartie igienica, nu valoareaza mai nimic dar cand ai nevoie de eeeel…), am o groaza de experienta in cele mai variate domenii ceea ce nu face decat sa convinga un viitor angajator cat de usor ma adaptez si ce super sunt . Ha ha ha. Iar treaba cu relatiile…mda, acolo n-am ce spune, n-am rezolvare si nici mari sperante.

Am citit Metamorfoza lui Kafka. M-am asigurat ca nu mananc nimic inainte pentru ca DUPA oricum nu aveam nicio sansa. Ok, deci am citit-o. Si n-am inteles absolut nimic. Am mai avut eu o tentativa acum cativa ani sa citesc Castelul, am esuat mizerabil.
In fine, m-am apucat sa caut pe net o „talmacire” a povestii. Nu, nici pe aia nu am inteles-o.

Fac chestionare, ma plictisesc teribil. De abia astept sa-mi iau permisul. Traiesc cu speranta ca, intr-o noapte de vara, cand o sa mi se puna pata grav pentru ca n-o sa adorm, o sa ma urc in masina si o sa conduc fara directie. Asa cum imi imaginam cand eram mica inainte sa adorm.

Mmmm, da. Dupa PMS macar se imprastie „norii” de pe cerul meu si nu mai sunt foarte melodramatica.
Cred ca, de fapt, sunt o romantica incurabila dar prefer sa arat altceva. Cred ca si functioneaza (atrag ce nu trebuie din partea sexului masculin).

Vreau neaparat sa scriu primul post despre muzeul meu muzical si imi tot imaginez care-i prima melodie si cum sa povestesc ce am simtit, dar ma tot blochez. Sper sa reusesc sa scriu zilele astea.

Si ca sa inchei filosofic. Ma tot intreb : oare pe masura ce inaintam in varsta ne este mai usor sa ne desprindem de persoanele dragi? Sau durerea este aceeasi insa o acceptam altfel?

Hugs

Ansamblu.

Posted on de eyesblue

Cateodata mi-e asa ciuda pe mine! Mi-e ciuda cand ma afund adanc in viata mea. Cand tot ce vad,gandesc,respir, traiesc se invarte fix in cercul vietii mele. Si da, e logic, noi pentru noi suntem centrul universului. INSA mi-e ciuda ca uit sa privesc in ansamblu.

De ce mi-e ciuda? Pentru ca daca n-as uitat (atat de des, as spune) sa ridic privirea din propria-mi poza atunci cu siguranta nu m-as mai poticni atat de des.

Si nu vorbesc aici de dramele copiilor din Africa sau de crimele din Iraq. Vorbesc aici de cat de mult privesc prezentul. Si ma tulbur si agit pentru lucrurile actuale. Stiu ca e bine sa privesc prezentul dar cand prezentul mai mult te roade decat sa te bucure atunci parca e mai bine sa-ti spui „Stop!” si sa te uiti putin inainte.

In momentul ala ma descarc. Atunci cand privesc in fata am o revelatie brusca. Imi dau seama ca lucrurile nu raman asa. Ele se rezolva, se dizolva sau dispar…intr-un fel sau altul.

Imi vine sa-mi lipesc un post-it in frunte pe care sa scriu „Priveste inainte!”

Pot?:)

Am vrut. Acum nu.

Posted on de eyesblue

Se pare ca la 7 dimineata, cand iesi din tura de noapte si stai in statia de autobuz si ingheti bocna, devii un mic cugetator.

M-au framantat multe in ultima perioada. Este inevitabil ca trecutul sa nu te ajunga din urma sau viitorul sa nu-ti bata la usa. Inevitabil..

Am vrut sa scriu despre sentimente, despre identitatea in relatii. AM vrut sa scriu despre mine ca apoi sa ma citesc. Dar nu am energie.

Nu mai asa putere sa ma psihanalizez in scris. Nu mai am energie sa scriu. Parca am energie strict pentru realitate. Pentru oamenii adevarati. Pentru lucrurile palpabile.

Si as vrea sa ma descarc. As vrea sa dau tot ce am. As vrea s-o iau de la capat..din nou si din nou si din nou.
Cat de mult mi-ar placea sa avem toti capacitatea de a o lua de la capat fara frica. Fara durere. Cu toata pasiunea si dorinta. Cu incredere. Fara aripi frante.

Se pare ca nu se poate. Se pare ca ramanem marcati. Si daca totusi UNII dintre noi reusesc, celalalt nu reuseste. Si te da in spate, te face sa crezi ca nu e ok ca tine, tu esti prea avantat. Hai sa jucam la sigur. Hai sa jucam.

N-am logica, stiu. O sa tac si o sa ascult :

When worlds collide, and days are dark
You may have my number, you can take my name
But you’ll never have my heart

Let the sky fall .

Despre cine devenim

Posted on de eyesblue

Deja am invatat clar un lucru : pana murim invatam. As adauga si faptul ca pana murim ne tot schimbam. Nu fundamental insa ne schimbam ideile, unele principii si valori, stilul de viata si asteptarile.

Vorbeam recent cu Andreea despre oamenii din ziua de azi si mai ales despre copii. Si ne tot intrebam cum naiba de suntem asa normale? Normale in sensul ca avem limite, avem bun simt, stim sa simtim penibilul si sa ne oprim. Stim sa purtam o conversatie cu tot felul de oameni, prosti, destepti, ingusti la minte sau deschisi.
Cum de noi putem si altii nu?

Ei bine, am mai avut o revelatie (se pare ca in ultima perioada, Divinitatea ma lumineaza din ce in ce mai des).

Pe mine, Parazitii m-au educat. Stiu stiu, suna de tot rahatu’ bla bla, dar nu sunt o pustoaica de 12 ani care spune asta. Am ani buni de cand tot ii ascult si ii reascult. Ii ascult de la 8 ani.
Da, initial injuraturile m-au atras, evident. Eram un copil cu un var mai mare cu 8 ani, care se imbraca larg si asculta Parazitii, Cypress Hill si Ghetto Dacii.

De la ei am invatat cat de penibile pot fi femeile. Am invatat ca prostia nu are limite si nici rautatea. Au instigat la cultura si am regasit in piesele lor indemnul de a gandi pentru tine. Gen, mesteca TU informatia primita, nu-i lasa pe altii s-o faca in locul tau.
Am simtit ce inseamna sa fii plin de ura si de furie. Cu ajutorul pieselor lor am reusit sa trec peste liceu, iadul adolescentei mele.
De ce? Pentru ca in ciuda tuturor frustrarilor turnate in piese, exista o speranta. Exista indemnul sa fii tu, sa incerci sa te gasesti, sa tii cu dintii de opiniile tale. Sa nu te lasi calcat in picioare.

Cele mai bune sfaturi despre relatii tot din piesele lor le-am invatat. Ironic? Nu. Am retinut ca nu trebuie sa ma schimb pentru celalalt, nimeni n-are dreptul sa ceara asta, iar eu la randul meu sa nu ma astept de la celalalt sa se schimbe pentru mine.

Nu zic, sunt porci. Au unele melodii de-ti vine sa-i bati numai in gura. Dar mie imi plac, imi plac ca-si asuma lucrurile alea. Ca nu se codesc cand sunt intrebati despre versurile dure. Si asta am invatat, sa-mi asum spusele si faptele. Sa nu fug de nimeni pentru ca, la o adica, chiar daca sunt judecata, nu-mi pasa. Da, mi-a pasat la un moment dat, cand eram mai copil, dar acum este atat de relativa parerea cuiva incat bate spre nesimtire (din partea mea).

Si cu melodia asta intotdeauna am reusit sa ma ridic, sa ma scutur si sa merg mai departe :

Versuri :

Democratia e un haos controlat, baga la cap
Banu conduce partidul suprem esti controlat
Libertatea ofurii momentele-n care, te simti fericit
Si-ti permiti un moment de relaxare
Sa mori pentru patrie, astea-s povesti
Tre` sa gasesti ceva pentru care merita sa traiesti
Prostii mor pentru ideile celor destepti
Si nu exista oameni 100% corecti
Cei bogati ignora oamenii desculti, invata s-asculti
Nu dispretui oamenii saraci, dar culti
Vei reusi, vei fi privit cu admiratie si ura
Vei fi invidiat pentru femeia ta buna de p**a
Legile sunt pentru noi, cei de rand
Si asta nu se va schimba curand
Incearca sa ma crezi pe cuvant
Nu poti forta un om sa te placa
Nu esti bine venit, pleaca
Orice rau final tre` sa treaca
Daca oamenii sunt caini, cand e vorba de ce`i al lor
Mare atentie nu cumva sa ramai dator
Poti fi tras in p**a de cel mai apropiat
Poti fi inselat de c***a cu care-mparti acelasi pat
Sa ceri sprijin de la cei care se clatina egal
Cu a cauta recunasterea in discuri de platina

Refren:
Fii pregatit sa gresesti, pregatit sa urasti
Tre sa privesti cu detasare, mental sa fii tare
Fii pregatit sa insulti, pregatit sa minti
Adevarul e subiectiv ca ce scuipat printre dinti

Fii pregatit sa gresesti, pregatit sa urasti
Tre sa privesti cu detasare, mental sa fii tare
Fii pregatit sa insulti, pregatit sa minti
Adevarul e subiectiv ca ce scuipat printre dinti

Pregatit sa mori, sarac sa ai, sa cazi, sa n-ai sa iei sa dai
Candva te plac toti asa
Fii pregatit, munti de ura sa-nfrunti
Sa ai puterea sa zambesti
Vazandu-ti parintii carunti
Cand toate nu merg, sau merg prost
Fara cuvinte invata sa mergi cu pasi mari inainte
Respecta-ti aproapele, sau nu
Fii tu, nu fi ce te vor altii
Respecta legile, sau nu
Pregatit sa te surprinda, nepregatit viata
Sa-ti pierzi copii, nevasta da-on m****i ei si p-asta
Asa zic si prieteni, te judeca in lipsa
Si-ti intorc spatele, atunci cand esti cu mana-ntinsa
Pregatit sa fii, privit cu ura si dispret
Atunci cand ai puterea sa faci ceva cu adevarat maret
Nu te lasa condus, nu ai de ce s-admiti
Ai o sansa-n viata, in fata, invata sa profiti
Nu simti durere, nu simti iubire si apreciere
Cand totul in lumea asta se rezuma la avere
Eu astept sa fiu lovit, astept zambind
Pentru tot ce-am vazut pana acum, sunt pregatit

Refren:
Fii pregatit sa gresesti, pregatit sa urasti
Tre sa privesti cu detasare, mental sa fii tare
Fii pregatit sa insulti, pregatit sa minti
Adevarul e subiectiv ca ce scuipat printre dinti

Fii pregatit sa gresesti, pregatit sa urasti
Tre sa privesti cu detasare, mental sa fii tare
Fii pregatit sa insulti, pregatit sa minti
Adevarul e subiectiv ca ce scuipat printre dintï

Versuri de la: http://www.versuri.ro/

Despre speranta .

Posted on de eyesblue

Au existat multe multe momente in viata cand credeam ca nu mai am pentru ce sa respir, pentru ce sa ma trezesc dimineata si sa traiesc.

Probabil ca daca acum 3-4 luni venea cineva la mine si-mi spunea : Diana, o sa ramai fara job dar n-o sa te doara. O sa te simti rau 1-2 zile si apoi o sa te redresezi. O sa te redresezi cu zambetul pe buze. Si apoi, o prietena o sa-ti infiga un cutit in spate dar dupa cateva zile de suparare o s-o ierti. Si dupa toate astea + altele tu o sa zambesti si o sa fii sigura ca totul o sa fie bine” , pai neam de neamul lui nu auzea injuraturi mai grave!

Dar asa e. Mi s-au intamplat si inca mi se intampla … Dar stiu, STIU ca o sa fie si mai bine. Si cand ma gandesc la zambetul lui, deja incep sa cred ca e un vis 🙂

The good and the bad

Posted on de eyesblue

The good part & the bad part

A venit si ziua cand s-a implinit anul. 1 an de cand nu mai esti printre noi. Partea buna este ca inca n-am uitat rasul tau si n-am uitat gesturile tale. Inchid ochii si imi amintesc de tine fara nicio problema.

Partea proasta e ca ma simteam ok pana a „reusit” mama sa ma faca sa ma simt de tot rahatul si uite asa am plans din nou.

Da, mi-e dor de tine si m-ar ajuta sa pot sa discut cu tine despre viitorul meu. Cu tine puteam sa vorbesc multe chestii si tu erai singurul care stia cand ma doare inima sau cand sunt nehotarata.

Dar m-am resemnat … tu nu te mai intorci si mie mi se scurge timpul. Daca nu iau acum o decizie, s-ar putea sa fie prea tarziu apoi.

Mi-e frica de viitor. Mi-e frica de mine pentru ca nu mai stiu cine si cum sunt. Nu stiu daca mai am puterea sa invat sau daca mai am putere sa lupt.

Sunt momente cand „i look deep down inside” si realizez ca pot,trebuie sa pot, intotdeauna am reusit ..dar cele mai dese sunt momentele cand (cum spunea cineva 🙂 ) ma ingrop in banalitate si am senzatia ca nu mi-e menit sa fac ceva extraordinar …si atunci mi-e frica…

Mi-e frica sa ajung o functionara , cu un sot oarecare si niste copii carora sa nu le pot oferi tot ce isi doresc. Mi-e frica sa nu ajung ceea ce imi doresc sa ajung ..si in timp ce scriu astea ma gandesc ca trebuie sa trag de mine de un infinit de ori mai mult si sunt dezamagita de mine cand stiu ca o sa pun punct si tot ce o sa vreau sa fac mai departe este sa dorm ca sa uit realitatea. Asa ca aici pun punct si tot ce pot sa fac este sa sper .

Unde e?

Posted on de eyesblue

Stau si ma intreb unde naiba mi-a disparut optimismul?

L-am cautat peste tot : l-am cautat in trecut, in prezent si in viitor. L-am cautat in mine si apoi fiindca nu am gasit nimic l-am cautat in altii.

Si cand l-am gasit, s-a asezat pe marginea sufletului meu, a aprins o lumanare, a facut putina lumina si putina caldura…si eu am inceput din nou sa simt, si eram bine. Dar cand deja credeam ca o sa se instaleze, a plecat.

Si-a luat si lumina si caldura si m-a lasat din nou singura, in intuneric si in frig. Si acum ma uit ca proasta in jur si caut, poate poate o sa vina din nou.

In orice caz, trebuie sa-i multumesc lui Dumnezeu ca ma ajuta atunci cand sunt la pamant … si ajutorul vine de unde nici nu ma astept…

Multumesc …

Starting over yet again..

Posted on de eyesblue

Tin minte ca asta era titlul unei carti din categoria Self-help..din Sex And The City. Nu stiu de ce mi-a venit asta in minte dar parca asta fac de ceva timp incoace.

Cu ce sa incep?

Poate m-am maturizat..prea mult. Poate nu traiesc pentru varsta mea sau poate toate astea sunt doar idei preconcepute. Poate asa este normal sa fiu la 20 de ani.

Anul asta (ca si ultimii 2-3 ani) nu simt sarbatorile. Acum mai acut decat in alte dati. Nu mai sunt acasa,n-am mai facut bradul cu fratele meu si mirosul de cozonac nu exista.

Anul asta am realizat cat de cretini suntem cateodata. Cat de mult tinem la viitor si lasam prezentul sa devina o amintire. Una neplacuta atunci cand te izbeste realitatea.

O persoana esentiala pentru universul meu este ..pe moarte. Mie imi vin in minte doar cuvintele grele care s-au spun,usile inchise si minciunile scuipate printre dinti. Daca ma gandesc la amintirile dragi si clipele frumoase imi vine sa urlu de durere.

M-am transformat intr-o persoana rea. Tin ranchiuna si intorc spatele oricui. Eu nu eram asa,iertam la minut.

De abia acum ne dam seama(eu,mama si fratele meu) ce inseamna sa pierzi. De abia acum avem rabdarea si dragostea pe care trebuia s-o avem de la inceput. Acum regretam si este prea tarziu..pentru el si pentru noi.

Am rupt legatura cu enorm de multe persoane. De fapt,cu toate persoanele exceptand sfera familiei mele. Bineinteles,Andreea face parte din familie. Nu ma simt izolata asa cum ar trebui,ma simt..comfortabil . Chestia asta ma sperie mai rau.

Acum am un singur loc de munca iar in partea cealalta unde am lucrat cred ca am cumulat la experienta …ohohooo!

Nici nu stiu ce naiba sa mai zic..iar inceput sa ma pierd in ganduri fara sa le scot la suprafata. Rahat,m-am transformat in fratimiu.

Noapte buna!