Astazi

Nu vi se pare ca vremea asta are niste gheare ascutite? Gheare de care se foloseste ca sa ne traga, departe, in trecut? In caldura amintirilor? Sa ne intepe inima, sa ne faca sa ne rascolim?

Cateodata suntem atat de grabiti, atat ne impingem, ne imbulzim sa traim, sa traim mult si deodata, de parca ni se sfarseste clipa, de parca nu mai avem aer, timp, rost.
Iar alteori, poate exact cand ar trebui sa traim grabit, facem contrariul. Ne asezam la caldura, ne invelim bine si nu mai traim. Pentru ca avem timp, avem rost, avem cand.

Oamenii sunt niste fiinte extraordinare. Suntem atat de diferiti, atat de frumosi si ne scapa atat de des lucrul asta din vedere. Ce pacat…

Apropo,eram in statie, asteptam maxi de aproximativ 10-15 minute, ploua torential si eram uda pana la piele, frig si capul deja ma durea ingrozitor, incercam sa ma lupt sa nu plang, parca toata amaraciunea vremii se stransese in sufletul meu. Apoi, din senin, a venit o doamna, a deschis umbrela si s-a asezat langa mine. Atunci nu m-am mai putut abtine, am inceput sa plang, linistit, multumindu-i pentru ajutor.
Oameni printre oameni…