Day 5

Stii cand te tai la un deget, catusi de putin (sau nu) si-ti petreci urmatoare zile protejandu-l?

Cred ca la fel se intampla cu inima noastra..

Anunțuri

Dupa ce a murit tata, mult timp nu am putut sa simt mare lucru. Stiu ca erau valuri de disperare care ma paralizau si mai stiu ca invatasem sa le blochez.

Atunci, si acum, in timp ce imi spun ca nu am sentimente, imi imaginez o usa mica, de lemn, pe care o incui. Si nu mai simt nimic.

Doar ca noptile nu functioneaza.

Si-mi pare atat de rau ca a ajuns sa-mi fie frica de durere.

I need to get away from my life and thoughts.

il_fullxfull.233448253

e altfel

Mereu e altfel. Fiecare vara, fiecare zi.

Ma fascineaza conferintele TED. Un fel de psiholog gratis in propria-ti casa.

Azi ma uitam la un discurs pe care l-a tinut un doctorand in psihologie. Igiena emotionala si cum nu stim sa ne ingrijim sufleteste.

Si mi-am dat seama ca am perceput relatiile trecute ca esecuri personale. Am simtit ca eu am fost de vina ca n-a mers. Ca am fost poate prea atasata sau prea sincera cu ce simt si cat. Ca poate am fost prea de treaba cand trebuia sa o fac putin pe inabordabila. Si am mai realizat ceva : din cauza ca am tratat ca un esec propriu aceste relatii, am acceptat sa fiu intr-o pseudo-relatie care nu face decat sa ma distruga ca om. Care ma face sa imi pun la induioala moralitatea si ce am devenit. O relatie in baza careia imi permit psihicului meu sa ma „tortureze” pt nereusitele dinainte.

Si partea cea mai ciudata este ca am inceput de cateva zile sa fiu obsedata sa fac curat peste tot : in camera, in masina, sa sterg praful, sa arunc gunoiul, sa sterg biroul+tastatura+mouse+monitoare+ TOT.

Cred ca asta e mecanismul meu care imi spune ca e nevoie de o alta curatenie.

Si cred ca e momentul sa recunosc ca sunt singura pentru ca asa am ales. Nu pentru ca oamenii buni sunt putini, nu pentru ca oamenii n-au nimic interesant sa-mi spuna, nu, ci pentru ca vreau sa fiu singura..pentru ca ma simt in siguranta in singuratate. Nu mi-au trebuit decat 5 ani ca sa realizez asta.

Oare cum se vindeca?

Tot incerc sa-mi dau seama daca cer prea mult. Daca sunt eu de vina. Daca eu sunt cea care greseste, care se arunca.
Nu inteleg nimic din realitatea asta.

Macar acum pot sa conduc pana imi limpezesc mintea.

este exact cum mi-am dorit.

Sunt multumita dar vreau sa fiu fericita.

. si de la capat

Bun. Rezumat 2013 :
– schimbat 2 joburi, din bine in mai bine
– trecut anul 3 la facultate
– mare cucerire mare (stiu eu ce rahat mananc aici)
– a murit cel mai bun prieten
– 3 ani de la moartea lui tata
– invins lupta mamei cu cancerul
– inceput relatie la sfarsitul anului.

Cum am trecut in 2014 :
– concediu de la noul job
– in club cu el
– putin mai determinata
– bifand multe dintre rezolutiile de la inceputul lui 2013

Spiritual vorbind? Sunt fericita si chestia asta ma ingrozeste, ma ingheata, ma panicheaza si imi vine s-o iau la fuga. Pentru ca el este tot ce mi-am dorit insa eu sunt departe de ceea ce vreau sa fiu.
Si am descoperit ca desi nu m-am razbunat pe altii dupa palmele primite, urmele au ramas. Si oamenii tot mor, si oamenii tot pleaca, si oamenii ma tot parasesc.
Si sunt terifiata de faptul ca o sa plece. Sau ca nu sunt suficient. Sau ca fiindu-mi atat de frica o sa-l indepartez.
Si incerc sa fiu rece, calculata, incerc sa ma redresez dar nu pot. Pentru ca nu stiu ce-am facut cu mine. Pentru ca este ingrozitor sa rationezi ca meriti sa fii fericit dar sa nu SIMTI asta.
Si stiu ca n-am logica, nimeni nu intelege nimic, dar imi este atat de frica de el incat nu pot sa respir.

Si vreau sa-mi iau licenta si permisul, si vreau sa-mi demonstrez ca pot. Pot tot. Dar ma tot prabusesc si nu pot sa ma redresez. Sunt ca o gelatina.

Ajutor.

Cum e zicala cu : ai grija ce-ti doresti?

Mi-am dorit altceva. Si am primit mai mult decat speram.

Stii cum spuneam eu ca viata mea tinde sa se schimbe total atunci cand e cazul? Pai da, cam asa e.

Intr-o seara, mergeam frumos catre o prietena sa-i fac o vizita. Si-mi suna telefonul. Era varul meu care ma intreaba daca sunt interesata sa ma angajez la ei. Tam nesam, ma trezesc cu altcineva la capatul „firului” care imi detalia jobul. Aveam inima putin indoita dar m-am gandit ca nu strica sa incerc. Alt domeniu, skilluri noi, potential mult mai mare.

Am fost la interviu, a fost haos, totusi le-a placut de mine. Tuturor. Inclusiv unui prieten de al varului meu care a tinut sa-mi transmita felicitarile pentru noul job, personal.

Si de atunci a inceput un nou rollercoaster. Demisie de aici, preaviz, mesaje peste mesaje de la el, noi descoperiri.

Ma amuza foarte tare situatia, mai ales cand citesc posturile din urma. Mai ales cand vad ca eram intr-o mare defensiva. Si apoi, brusc, totul s-a schimbat. Si m-am saturat sa-mi fac griji, sa tin garda sus, sa ma tem, sa ma retrag, sa mai gandesc.

Asa ca am lasat garda jos. E ca si cum darami un baraj in mijlocul unei viituri, cam asa sunt acum. Sunt bulversata, m-a luat pe sus, dar e atat de bine.

Da, deci, cum era aia? Hai sa ne dorim mai mult si apoi sa si avem curajul sa incercam.

1391604_342688525866855_1897033628_n