speranta

Posted on de eyesblue

Acum sunt om mare. De ce?

Pai hai sa spunem ca diferenta masiva de varsta intre mine si fratele meu impiedica o comunicare normala. Cele mai lungi discutii telefonice dureaza 30 de secunde iar cand ne intalnim domeniile de interes comune sunt : masinile, gadgeturile si formula 1.

Aparent nici pierderea unui parinte nu ne-a apropiat.

Recent am aflat ca mama are niste probleme. Eu sunt o luptatoare, am acceptat vestile, am zambit, am strans-o in brate si i-am garantat ca totul o sa fie bine. Am refuzat sa pronunt sentita care incepe cu „c”.

Fratele meu in schimb n-a acceptat asa usor. A fost vizibil intristat si desi mi s-a rupt sufletul cand am citit durerea din ochii lui, desi sunt omul cuvintelor cand trebuie sa-i sustin pe cei din jur, la el mi s-au innecat cuvintele in gat.

Insa ieri, cu o ambitie de fier, l-am luat deoparte si am discutat. I-am spus cine sunt, i-am aratat ce am vazut si l-am sfatuit. Ca un om mare ce sunt.

Nu stiu cat a inteles, cat a ascultat sau cat a contat dar pentru mine a facut toata diferenta din lume. Pentru ca i-am spus ca am nevoie de el alaturi de mine si pentru ca i-am aratat ca am si eu slabiciunile mele. Recunosc, a fost mai mult un monolog. A fost ca si cum am facut pledoaria finala intr-un proces de care conteaza viata mea. Pentru ca il iubesc din tot sufletul meu si i-am cerut iertare pentru ca am fost egoista.

De multe ori, cand stim anumite lucruri si nu stim daca ar trebui sa le impartasim cu persoana in cauza, privim problema strict din perspectiva noastra. Oare sunt EU in masura sa-i spun? Oare vrea sa stie? Dar n-avem genul ala de relatie, noi nu vorbim despre lucrurile astea. Si, din nou, intelepciunea mamei m-a scos la liman. Mi-a aratat ca eram pur egoista, ca in loc sa iau in calcul faptul ca e vorba despre persoana LUI, viata LUI, viitorul LUI, eu nu m-am gandit decat la mine. Avea dreptate.

Mi-am facut curaj si am fost om mare in fata ultimului om care nu realiza inca asta.

Si dupa ce am facut asta am realizat ca da, as face orice sa-l vad fericit. Cunosc multi oameni, de toate felurile, buni, rai, frumosi, destepti, prosti, toaaate felurile. Dar el, imi rezerv dreptul sa spun ca MERITA sa fie fericit.

Maine mama intra in operatie. Am prea multe degete la o mana ca sa numar oamenii care stiu asta. Dar am nevoie de ganduri bune. Am nevoie s-o spun si s-o strig ca totul o sa fie bine.

In momente ca astea simt nevoia unui umar puternic langa mine.

O sa fie bine, nu-i asa?

Ansamblu.

Posted on de eyesblue

Cateodata mi-e asa ciuda pe mine! Mi-e ciuda cand ma afund adanc in viata mea. Cand tot ce vad,gandesc,respir, traiesc se invarte fix in cercul vietii mele. Si da, e logic, noi pentru noi suntem centrul universului. INSA mi-e ciuda ca uit sa privesc in ansamblu.

De ce mi-e ciuda? Pentru ca daca n-as uitat (atat de des, as spune) sa ridic privirea din propria-mi poza atunci cu siguranta nu m-as mai poticni atat de des.

Si nu vorbesc aici de dramele copiilor din Africa sau de crimele din Iraq. Vorbesc aici de cat de mult privesc prezentul. Si ma tulbur si agit pentru lucrurile actuale. Stiu ca e bine sa privesc prezentul dar cand prezentul mai mult te roade decat sa te bucure atunci parca e mai bine sa-ti spui „Stop!” si sa te uiti putin inainte.

In momentul ala ma descarc. Atunci cand privesc in fata am o revelatie brusca. Imi dau seama ca lucrurile nu raman asa. Ele se rezolva, se dizolva sau dispar…intr-un fel sau altul.

Imi vine sa-mi lipesc un post-it in frunte pe care sa scriu „Priveste inainte!”

Pot?:)

Despre momente

Posted on de eyesblue

Cand eram mai mica si ma uitam in jur, tot ce-mi doream era sa simt ca apartin. Ca ma incadrez. Imi doream sa fiu mai proasta. Ma gandeam ca asta este solutia si ca astfel o sa fiu si eu fericita precum ceilalti. 

Nu stiu daca ei erau fericiti dar mie asa mi se parea. Si nu intelegeam ce este in neregula cu mine.

Nici acum nu pot sa spun ca inteleg INSA am inteles ca sunt oameni care cer mult si care au capacitatea de a darui incredibil de mult.Eu sunt unul dintre acei oameni. Dintre cei care iubesc pana la cer si inapoi, dintre cei care atunci cand cred si vor fac pe dracu’n patru ca sa reuseasca.

Iar mi s-a facut dor de tata. E ceva ce nu se stinge niciodata, mocneste in suflet. Uneori, insa, cand apele se agita si sufla vantul mai puternic, inteteste focul mai mult. Si atunci arde, arde si doare.

Si totusi mergem mai departe. Poate cineva, undeva, are nevoie de zambetul nostru sincer. M-am saturat de masti. Parca locuiesc in corturile circului.

Parca ne intrecem in ciudatenie si hidosenie. Parca facem parada cu goliciunea noastra.

Caut un om, precum cauta Diogene („Diogene bântuie ziua-n amiaza mare prin piaţă cu o lampă aprinsă în mână. “Ce faci?” îl întreabă lumea. “Caut un om”).

Posted on de eyesblue

Speram sa pot sa joc rolul de „fata buna” pana la capat. Sa nu ajung sa te urasc pentru ca ai renuntat la ce aveam. Pentru ca am crezut in ce mi-ai spus. Am crezut in tine si mi-ai daramat zidurile.

Dar nu pot. Pentru ca am inteles..am inteles ca n-a fost asa. N-a fost cum am vazut eu lucrurile.

Pentru ca mi-am pus speranta in tine, pentru ca mi-am permis sa-mi doresc.Sa-mi doresc alaturi de tine lucru mari, pentru o instabila ca mine.

Si acum, cand stiu ca nu e adevarat, a inceput sa doara. Si te urasc pentru asta. Pe tine si pe urmatorii. Si m-ai inrait cand eu nu voiam asta. Cand tot ce am facut a fost sa fiu normala. N-o sa inteleg de ce exista cercul asta vicios.

Cercul asta din care nu iesim. Ea intalneste un el, el minte, ea sufera si se inraieste. Sau invers…

Si merge asa, cu victime colaterale, pana la sfarsit.

Si ajungem sa obosim si sa ne mintim ca ne e bine. Ca ne potrivim. Ca avem acelasi viitor, aceleasi dorinte, acelasi ideal…pe cand, singurul lucru pe care-l avem in comun este frica. Frica de singuratate.

Da, ai reusit. Mi-ai dat jos masca. Si acum pot sa te urasc in liniste, fara sa ma simt vinovata ca simt asa ceva.

All good things come to an end

Posted on de eyesblue

Ati avut vreodata senzatia ca exista ceva care este cel mai mare blestem dar si cea mai mare bucurie?
Eh, cam asa ma simt eu in legatura cu marea. Este acel loc care mi-a adus cele mai frumoase amintiri cu oameni extraordinari, dar si locul in care am patit cele mai mari cacaturi din viata.

De ce toate lucrurile bune au un sfarsit? Pentru ca asa e viata. Acel om care mi-a aratat ca de fapt eu sunt ok, doar oamenii peste care am dat nu erau, a plecat. Am ales amandoi varianta sa ne continuam drumul pe cai separate pentru ca, uneori, viata nu ne ajuta.

Am crezut ca o sa sa resimt intr-un mod incredibil. Proiectasem asteptari si sperante pe care niciodata n-am crezut ca o sa le sper cand vine vorba de cuplu. Dar, desi stau cu sufletul la gura si astept sa nu mai am putere sa duc lupta mai departe, se pare ca sunt ok.

M-am vindecat la mare. Tot acolo m-am si ranit. V-am spus, marea e acel roller-coaster extrem pentru mine.

Din nou revin si spun : o sa fie bine.

About what’s real and true
What can not be proven
What can be assumed
Once when I was younger
In the bloom of youth
I received an honest answer
When a lie would do

Chorus:
And now all I do is sit
In my darkened room
And on accasion break my silence
To howl at the moon
To curse every nerve
And neuron in my brain
That won’t stop the pain I’m feeling
And let me stop thinking

I used to think
Galileo would agree
That the world was round
And you’d come round to me
But I have looked for you
And you’re nowhere in sight
The world must be flat
The Babylonians were right

[Chorus]

I used to think
Consider gravity
If I placed you on a pedestal
You’d slip and fall for me
But you floated on the air
Far away at light speed
I guess some objects do defy
The laws that we conceive

[Chorus]

I used to think
It took all my time
Analysing you
Your mind on my mind
Your name my mantra
Repeated on my lips
That once tried to kiss you
A memory unrepressed

[Chorus]

Stop thinking of you
Stop thinking of you
Stop thinking of you

Acceptare

Posted on de eyesblue

Ii judecam pe cei care spuneau ca nu-si gasesc un job. Ii judecam cu voce tare, in fata. Eram ferm convinsa ca daca incerci cu adevarat reusesti. Credeam ca toti avem o sansa egala si ca daca iti doresti suficient de mult o sa reusesti.

Se pare ca m-am inselat. Imi doresc din suflet si nu reusesc. Si m-am chinuit, si n-am dormit noptile si am citit toate cacaturile posibile despre oamenii de HR si despre cv-uri si scrisori de intentie. Si am plans de disperare plimbandu-ma prin camera.

Si sunt tot aici…intr-un punct mort. Dar stii care-i diferenta? Ca am acceptat. Am invatat ca viata uneori e de cacat. Si ca e grea si eu trebuie sa infrunt greul, nu sa traiesc cu impresia ca o sa fie bine cat bat din palme. Eu nu sunt magicianul aici si nici vreun zeu cu o super-putere.

Am mai acceptat ca unele caracteristici de ale mele pe care le consider defecte, trebuie sa le tratez ca atare. Sa le vad ca fiind parte din acest intreg. SI trecutul la fel.

Mi-am pierdut ani de zile spunand ca-mi accept trecutul si ca merg mai departe fara sa ma uit in urma. Dar viata nu merge asa. Am invatat ca trebuie sa traiesc cu trecutul si cu ceea ce sunt. Da, o sa ma chinui in continuare sa-mi corectez defectele dar nu pe toate. Nu pe cele care nu fac rau oamenilor dragi. Nu pe cele care ii afecteaza pe oamenii care mi-au fost alaturi mereu.

Trebuie sa invat ca sunt vulnerabila..dar asta nu inseamna ca o sa pot(in viitorul apropiat) sa arat altcuiva ca sunt. Trebuie sa inteleg ca nu am super-puteri si ca nu pot sa fac totul roz.

Dar trebuie sa incerc in continuare chiar daca zic ca am ajuns la capatul puterilor. Nu, nu exista un capat pentru puteri, pentru speranta si vise. Toate astea exista doar pentru ca vreau eu..si le pot da la o parte cand e momentul potrivit.

Acum e momentul potrivit.

Despre speranta .

Posted on de eyesblue

Au existat multe multe momente in viata cand credeam ca nu mai am pentru ce sa respir, pentru ce sa ma trezesc dimineata si sa traiesc.

Probabil ca daca acum 3-4 luni venea cineva la mine si-mi spunea : Diana, o sa ramai fara job dar n-o sa te doara. O sa te simti rau 1-2 zile si apoi o sa te redresezi. O sa te redresezi cu zambetul pe buze. Si apoi, o prietena o sa-ti infiga un cutit in spate dar dupa cateva zile de suparare o s-o ierti. Si dupa toate astea + altele tu o sa zambesti si o sa fii sigura ca totul o sa fie bine” , pai neam de neamul lui nu auzea injuraturi mai grave!

Dar asa e. Mi s-au intamplat si inca mi se intampla … Dar stiu, STIU ca o sa fie si mai bine. Si cand ma gandesc la zambetul lui, deja incep sa cred ca e un vis 🙂

The good and the bad

Posted on de eyesblue

The good part & the bad part

A venit si ziua cand s-a implinit anul. 1 an de cand nu mai esti printre noi. Partea buna este ca inca n-am uitat rasul tau si n-am uitat gesturile tale. Inchid ochii si imi amintesc de tine fara nicio problema.

Partea proasta e ca ma simteam ok pana a „reusit” mama sa ma faca sa ma simt de tot rahatul si uite asa am plans din nou.

Da, mi-e dor de tine si m-ar ajuta sa pot sa discut cu tine despre viitorul meu. Cu tine puteam sa vorbesc multe chestii si tu erai singurul care stia cand ma doare inima sau cand sunt nehotarata.

Dar m-am resemnat … tu nu te mai intorci si mie mi se scurge timpul. Daca nu iau acum o decizie, s-ar putea sa fie prea tarziu apoi.

Mi-e frica de viitor. Mi-e frica de mine pentru ca nu mai stiu cine si cum sunt. Nu stiu daca mai am puterea sa invat sau daca mai am putere sa lupt.

Sunt momente cand „i look deep down inside” si realizez ca pot,trebuie sa pot, intotdeauna am reusit ..dar cele mai dese sunt momentele cand (cum spunea cineva 🙂 ) ma ingrop in banalitate si am senzatia ca nu mi-e menit sa fac ceva extraordinar …si atunci mi-e frica…

Mi-e frica sa ajung o functionara , cu un sot oarecare si niste copii carora sa nu le pot oferi tot ce isi doresc. Mi-e frica sa nu ajung ceea ce imi doresc sa ajung ..si in timp ce scriu astea ma gandesc ca trebuie sa trag de mine de un infinit de ori mai mult si sunt dezamagita de mine cand stiu ca o sa pun punct si tot ce o sa vreau sa fac mai departe este sa dorm ca sa uit realitatea. Asa ca aici pun punct si tot ce pot sa fac este sa sper .

As vrea…

Posted on de eyesblue

…as vrea sa pot scrie tot ce-mi trece prin minte dar apoi realizez ca sunt prea multi oameni pe care ii cunosc (si care ma citesc) ca sa pot face asta. Si imi pare rau..

…as vrea sa am o a 2-a sansa.

…as vrea sa nu mai scriu atat de trist

…as vrea sa te revad

…as vrea sa vina Zanul de la Transilvania si sa-mi ofere solutia ideala cu 0% dobanda

…as vrea sa simt. Sa simt iubire,fericire. Sa am un zambet d’ala cretin.

…as vrea sa ma trezesc maine de dimineata si sa-mi dau seama ca totul a fost un cosmar.

Nu,speranta nu moare ultima. La mine moare prima.

L.E. : M-am intalnit cu verisoara mea si am fost la un suc. A fost si Andreea. Am mers la o teraso-cafenea (Cafeneaua Smardan) si chiar m-am simtit bine. Tot acolo am gasit ceva din mine..ceva ce credeam ca am pierdut. Acolo mi-am regasit bataile inimii. Din pacate,tot acolo le-am si lasat.

Cateodata mi se pare ca sunt intr-un cazan cu rahat si n-o sa mai ies. Bine,mai tot timpul am senzatia asta dar acum se accentueaza.

Oare sunt prea plictisita? Sau e altceva si am revenit la capacitatea mea de a-mi bloca gandurile si durerea?

I guess I’ll never know the real answear,because I’m too busy blocking myself from me.

..

Posted on de eyesblue

De fiecare data cand dau de greu,de fiecare data cand imi simt sufletul impovarat,de fiecare data cand gandurile mele ratacesc fara incetare si fara sa asculte de mine,de fiecare  data ma intorc in trecut …

Imi amintesc ca am fost anul trecut la mare …imi amintesc cum plangeam si dansam ca nebuna pe Vama Veche 18 ani ..imi amintesc cum plangeam linistit pe Vama Veche-Vama Veche in timp ce soarele rasarea. Imi amintesc ca am ras isteric cu Andreea din orice. Imi amintesc broscuta cu ochi mari verzi pe care am dat o avere …acum broscuta calatoreste cu mine si se uita la mine (stiu,sunt nebuna) cu dragoste.

Imi amintesc de acum cativa ani cand m-a luat fratele meu in parc la Bazilescu . Si m-am dat rotunda in fata lui cu schemele pe care stiam sa le fac cu rolele. Apoi am mers in Carrefour si ne-am uitat la haine si am ras impreuna de hidoseniile alea de camasi.

Imi mai amintesc de momentele cand stateam pe geamul camerei mele si ma uitam ore in sir la luna si la stele …fumam si ma gandeam.

Imi amintesc si de clipele cand adormeam plangand din cauza „lui” …

Mai tin minte si cand am fost la munte ,tot cu fratele meu si ne-am luat la intrecere pe munte…cand am ajuns sus m-a laudat si mi-a spus ca sunt puternica…

Tin minte ca l-am speriat intr-o noapte cand a ajuns tarziu acasa…m-am ascuns dupa usa si am sarit de acolo..ii venea sa ma stranga de gat.

Imi amintesc cand am fost la mare cu el … eram asa mandra si fericita.

Imi amintesc cand incercam sa fac experimente in bucatarie. Odata am facut fursecuri si cand a ajuns fratele meu acasa le-a mancat pe toate…eu nici nu voiam,era de ajuns sa-l vad pe el fericit.

Imi amintesc cand ma umilea toata lumea si plangeam seara de seara…

Imi amintesc cand am cazut cu rolele si m-am lovit atat de rau incat nu mi-am indoit genunchiul timp de 2 saptamani.

Imi amintesc ca la BAC n-am plans ca am luat 9 la proba orala ,am plans ca l-am dezamagit pe fratimiu .

Imi amintesc ca mi-as da viata pentru el…

Ha! Si imi aduc aminte de revelionul ala de cacat. Acum imi vine sa rad :))

Imi dau seama cati oameni m-au iubit si ca de aproape toti am fugit.

Nu sunt facuta pentru iubire vesnica si nici pentru relatii eterne. Sunt prea rea si egoista..sunt prea „alunecoasa” si fac prea repede obsesii. Iubesc ceea ce nu pot avea si tanjesc dupa lucrurile greu de obtinut. Obsesiile mele sunt lucrurile care imi amintesc ca inca pot sa simt … efemeritatea probabil ma sperie mai mult decat orice. As minti daca as spune ca mi-e frica sa iubesc sau sa ma las iubita. As minti cu nerusinare! Cand iubesc,iubesc. Niciodata n-am mintit cand am spus cuvintele alea dar sunt prea schimbatoare ca sa pot jura ca o sa te iubesc toata viata. Poate o sa te iubesc 1 zi ,o saptamana ,o luna,1 an..o viata e prea mult. O viata e tot ce am si nu pot s-o acord nimanui.

Desi acum am sufletul greu,desi acum ma lupt ca sa razbesc,desi acum sunt trista … stiu ca o sa fie zile frumoase. Pentru toti or sa vina…in sufletul tuturor o sa patrunda fericirea . Trebuie sa tinem capul sus si sa pasim inainte chiar daca lumea se prabuseste in jurul nostru.

Noapte buna …