optimism

Posted on de eyesblue

Toti ne impiedicam la un moment dat, tocmai pt ca viata nu este un drum drept, fin si egal. Si diferenta nu o face ca ne ridicam sau nu, ci CUM ne ridicam, CINE suntem DUPA ce ne ridicam.

Am vazut oameni incrancenati, plini de ura, oameni fara speranta, fara bucurie, fara iubire.
Si poate la un moment dat toti trecem prin asta. Si eu am fost asa si am momente cand inca simt asa.
Dar nu vreau sa ma ridic pe cadavre, nu vreau sa ii infund pe altii.
Vreau sa cred ca totusi mai exista ceva bun in lumea asta chiar daca n-am speranta pentru un viitor stralucit.

Am intalnit pe cineva. Cineva care m-a stabilizat oarecum. In sfarsit, sunt cu cineva care e pe aceeasi lungime de unda cu mine. Nu credeam sa fie posibil sa ma aduca cineva la „normalitate”. L-am asteptat ceva timp 🙂

Sunt bine. Desi nu toate imi merg bine, desi am zile cand ma trezesc si ma intreb de ce dracului trebuie s-o iau de la capat. Dar sunt alte zile cand zambesc. Pentru ca inca am dinti in gura :))

Schimbari

Posted on de eyesblue

Pe la 18 ani eram destul de sigura ca nu o sa ma mai schimb. Era anul meu si il traiam din plin.

La 19 ani deja eram convinsa ca nimic nu ma mai poate schimba. Ii auzeam pe cei din jur care spuneam ca nu sunt formata, ca o sa ma mai schimb. Mi se pareau aiureli, ce era sa mai schimb la mine? Mi se parea ca am trait atat de multe incat nu mai e nimic care sa ma surpinda.

La 20 de ani deja nu mai stiam cine sunt. Eram bulversata si toata lumea mea era cu fundul in sus. Pesimista, nu credeam ca pot sa ies din starea aia.

La aproape 22 de ani vin si spun ca m-am schimbat atat de mult incat de abia tin pasul cu mine. Cum sunt? Hotarata, optimista, increzatoare. Uneori ma indoiesc de mine. Nu mai am incredere in nimeni. Da, mi-am pierdut capacitatea de a iubi pe altcineva. Am ramas cu o iubire imensa pentru cei care mi-au stat alaturi. Parca e loc pentru cineva nou dar..nu pot.

Vin si spun ca oamenii se schimba mereu. Cineva sau ceva te poate schimba.

Pe mine m-a schimbat pierderea unui om nepretuit.

Oare pe altii ce i-a determinat sa devina asa cum sunt?

Unde e?

Posted on de eyesblue

Stau si ma intreb unde naiba mi-a disparut optimismul?

L-am cautat peste tot : l-am cautat in trecut, in prezent si in viitor. L-am cautat in mine si apoi fiindca nu am gasit nimic l-am cautat in altii.

Si cand l-am gasit, s-a asezat pe marginea sufletului meu, a aprins o lumanare, a facut putina lumina si putina caldura…si eu am inceput din nou sa simt, si eram bine. Dar cand deja credeam ca o sa se instaleze, a plecat.

Si-a luat si lumina si caldura si m-a lasat din nou singura, in intuneric si in frig. Si acum ma uit ca proasta in jur si caut, poate poate o sa vina din nou.

In orice caz, trebuie sa-i multumesc lui Dumnezeu ca ma ajuta atunci cand sunt la pamant … si ajutorul vine de unde nici nu ma astept…

Multumesc …

Hehe..

Posted on de eyesblue

Am primit si rezolvarea…cu un simplu telefon!

Un prieten pe care nu l-am mai vazut de 1000 de ani si care ma face sa rad mereu,din suflet. O sa iesim la un suc ceva si o sa povestim. Stiu ca de asta am nevoie,o sa ma relaxez si o sa ies din cercul asta vicios.

Azi am o zi buna. Desi nu e o vreme deloc grozava,sunt foarte fericita. Pana si oamenii de la birou au observat ca radiez. Nu stiu ce e cu mine,poate am ajuns la limita..probabil ca asta e pentru ca acum 2 zile am inceput sa urlu la mine si sa imi impun sa accept lucurile asa cum sunt. Pai deja nu se mai poate :))

O sa revin diseara cu o scurta informare . Rahat,defect profesional :))

Hugs and kisses darlin’