mare

Posted on de eyesblue

Imi pare rau ca am renuntat la pian. Mai ales acum cand realizez ca imi trebuie o preocupare. Si stiu ca pianul m-ar fi vindecat de multe, m-ar fi ascultat, m-ar fi alinat.

Incep sa am din ce in ce mai des senzatia ca am aruncat parti din mine la gunoi. M-am descotorosit de mine ca de hainele vechi. Ca si cum nu ma mai incapeam, nu-mi eram suficienta.

Sau poate am facut asta ca sa le las loc altora. Ca sa-i pot imbraca peste hainele mele, pe ceilalti. Nu stiu, nu-mi dau seama si nici nu cauta avida raspunsul.

Am nevoie sa simt ca traiesc pentru ceva. Sa am ceva, sa detin, sa ma definesc prin ceva. Nu, nu prin CINEVA. Prin ceva, ceva ce sa ma deosebeasca, sa ma traga deoparte de drumul batatorit, deoparte de multime. Ceva al meu, ceva care sa-mi dezamorteasca sufletul si mintea.

Sa scriu, sa cant sau sa dansez. Sa rad si sa ma invart. Sa simt ca traiesc, cu adevarat. Sa fiu implinita, nu ciopartita.

Mi-e dor de mare. Nu un dor trist, un dor cu jind. Un dor de tot. De dus departe, de zgomotul trenului dupa care sa-mi reglez bataile inimii. O carte prin care sa respir, o alta camera cu alte asternuturi, cu alt gust de cafea. O alta lumina si alt praf. O alta muzica, un alt dor cu alte vene, alt sange, alte priviri. Cu alte haine, cu alte tesaturi care nu zgaraie. Cu alte note si alte prelungiri ale momentului.

Fara frica, cu avant, cu dragoste si fara rutina.

Adica: un alt eu.

1377488_245862022232915_440069434_n

Sa recuperam

Posted on de eyesblue

Intre timp am mai capatat 1 an de experienta. 23 de ani and counting.
M-am sarbatorit putin cu Andreea si un prieten. Apoi am fugit la mare. Marea evadare sufleteasca a mea. M-am reincarcat.
A fost minunat! Am avut parte si de prima iesire din tara. Am cel maaaai tare frate din lume. Ma enerveaza, uneori imi vine sa-l injur si sa-l bat, dar stie sa-mi ofere amintiri nepretuite.

Iar cand m-am intors a inceput haosul : un nou loc de munca.

Nici nu planuiam, sincer. Pur si simplu, m-am intors intr-o noapte acasa si am depus un singur CV. Si m-au sunat, am dat alte 2 interviuri si sunt a lor. Alt mediu, alti bani, total altceva.

Intotdeauna mi-a fost frica de schimbare dar n-am fugit de ea. O parte din mine realizeaza ca este pueril ca la varsta asta sa stau undeva doar pentru ca este confortabil.

Sunt bine. Inca am ceva probleme existentiale, evident. Dar e ok. Sunt mandra de mine si de cum decurg lucrurile.

Cel mai probabil, in 2 luni, o sa revin si o sa scriu ca am facut o greseala imensa. Si apoi o sa fac o alta schimbare. Dar asa merg lucrurile. Se numeste evolutie, nu?

Am spus ca sunt bine? Da, da, am spus. Nici mie nu-mi vine sa cred ca spun asta si chiar e un adevar.
Sunt bine.

Hugs !

All good things come to an end

Posted on de eyesblue

Ati avut vreodata senzatia ca exista ceva care este cel mai mare blestem dar si cea mai mare bucurie?
Eh, cam asa ma simt eu in legatura cu marea. Este acel loc care mi-a adus cele mai frumoase amintiri cu oameni extraordinari, dar si locul in care am patit cele mai mari cacaturi din viata.

De ce toate lucrurile bune au un sfarsit? Pentru ca asa e viata. Acel om care mi-a aratat ca de fapt eu sunt ok, doar oamenii peste care am dat nu erau, a plecat. Am ales amandoi varianta sa ne continuam drumul pe cai separate pentru ca, uneori, viata nu ne ajuta.

Am crezut ca o sa sa resimt intr-un mod incredibil. Proiectasem asteptari si sperante pe care niciodata n-am crezut ca o sa le sper cand vine vorba de cuplu. Dar, desi stau cu sufletul la gura si astept sa nu mai am putere sa duc lupta mai departe, se pare ca sunt ok.

M-am vindecat la mare. Tot acolo m-am si ranit. V-am spus, marea e acel roller-coaster extrem pentru mine.

Din nou revin si spun : o sa fie bine.

About what’s real and true
What can not be proven
What can be assumed
Once when I was younger
In the bloom of youth
I received an honest answer
When a lie would do

Chorus:
And now all I do is sit
In my darkened room
And on accasion break my silence
To howl at the moon
To curse every nerve
And neuron in my brain
That won’t stop the pain I’m feeling
And let me stop thinking

I used to think
Galileo would agree
That the world was round
And you’d come round to me
But I have looked for you
And you’re nowhere in sight
The world must be flat
The Babylonians were right

[Chorus]

I used to think
Consider gravity
If I placed you on a pedestal
You’d slip and fall for me
But you floated on the air
Far away at light speed
I guess some objects do defy
The laws that we conceive

[Chorus]

I used to think
It took all my time
Analysing you
Your mind on my mind
Your name my mantra
Repeated on my lips
That once tried to kiss you
A memory unrepressed

[Chorus]

Stop thinking of you
Stop thinking of you
Stop thinking of you

Posted on de eyesblue

Nu vi se intampla sa va ganditi la ceva si sa vizualizati exact lucrul respectiv, apoi sa vi se faca mic mic stomacul, inima sa bata cu putere si sa vreti sa tipati de dor si fericire?
Ei bine, am un dor de duca incredibil. De duca la mare, sa o vad, sa o simt si sa imi dau voie sa fiu asa cum vreau. Sa uit de realitate, sa iubesc excesiv soarele, sa uit de complexe, prejudecati si de mine.

Nu stiu exact care este legatura mea cu marea dar stiu ca e una puternica. Ma reincarca si ma arunca in bratele ei apoi ma trage inapoi si ma iubeste . Nu sunt nebuna, sunt doar iremediabil indragostita de mare.

In alta ordine de idei, mi-as dori sa-mi fac planuri cu mine. Primul (si momentan singurul) lucru de pe lista : sa ma reapuc de scris. Mi-e dor sa scriu, sa ma pierd si sa ma regasesc in acelasi timp. Sa spun lucruri pompoase si sa fiu mandra de mine.

Cine oare ne priveaza de energia pe care o aveam cand eram mai mici, energia aia creativa. Fie ca e vorba de scris, cantat, jocuri, toti aveam ceva ce iubeam sa facem. Apoi crestem si cand ne uitam in urma ne gandim „Eh, copilarii”.
Nu, nu vreau sa mai fiu asa. Am nevoie de ceva care sa-mi dea energie, sa-mi ocupe mintea, sa ma reactiveze.

Am intalnit un om super. Este o persoana deosebita. Ma impresioneaza in anumite momente cand observ cat de mult crede el in el. Omul asta chiar traieste pe principiul lui Ghandi „Fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume”. Si mi se pare atat de rar lucrul asta, mai ales in ziua de azi cand toti spun „YOLO”, fara ca macar sa stie ce presupune.

Pornisem de la mare si am ajuns la altele.

De fapt, atat voiam sa spun : asteapta-ma, draga mea, sunt pe drum! 🙂

Despre uitare

Posted on de eyesblue

Prima oara am vazut marea cand aveam cam 5-6 ani. Am fost toata familia intr-un concediu prin mai multe locatii. Aia a fost prima interectiune si nu mi-a placut. A batut vantul rau si imi intra nisip in ochi..plus ca nu stiam sa inot.

Apoi am fost cand aveam cam 15-16 ani. Am plecat cu tata de nebuni si a fost genial!

A devenit un fel de traditie sa mergem in fiecare an, noi doi.

Anul trecut cand am fost fiecare amintire ma durea,ma rascolea si ma chinuia.

Anul asta , mi-am lasat toata durerea acolo. Am stat singura,zeci de minute, „spalandu-ma” de regrete,lacrimi amare si amintiri dureroase. Am plecat cu sufletul usor,cu inima plina de dor de el dar fara moarte.

In week-end m-am intalnit cu un tip, am avut eu o chestie dubioasa la un moment dat cu el. Oricum, la un moment dat stateam pe terasa si ma uitam la stele si ii spuneam ca din nou mi-e dor de mare. Bineinteles,mi-a spus ca ar trebui sa mergem.

Nu pot inca sa impart ce simt pentru mare cu altcineva. Cu un alt „el”. Marea e a mea si a ta,tata …for now,at least.

Happy me !

Posted on de eyesblue

Si iata ca am reusit. Daca as sta sa va povestesc intreaga peripetie,mi-ar trebui un alt blog 🙂

Totusi,pe scurt,am fost ieri sa-mi depun dosarul la facultatea mult iubita si dorita SNSPA – Comunicare si Relatii Publice,facultatea de care m-am indragostit la prima vedere (mai bine zis citire de pe forum). Uite-ma asteptand sa mi se inregistreze plange.. pardon,dosarul si brusc sunt rugata sa o urmez pe o domnisoara (vesela si draguta) care ma duce fix la …interviu! Rahat,aratam ca naiba,eram obosita si fara chef,nu voiam sa dau interviul atunci. Dar nu aveam incotro.

Copii aceia erau foarte stresati,cand ieseau de acolo parca ieseau din casa groazei,si tot asa. Eu,vesela ca o floricica,dadeam sfaturi in stanga si-n dreapta. Pana la urma mi-a venit si mie randul. Ce sa spun,n-am dat ce era mai bun din mine,nici pe departe,dar am fost atat de dezghetata si de directa incat domnul profesor care ma ironiza continuu ,s-a imbunat si mi-a spus :

– Daca iti dau o sansa,te tii de ea?

– Normal. V-am spus doar,daca nu intru acum eu insist. Nu scapati de mine.

– (a zambit) Bine,atunci ne vedem la cursuri 😉

Faza e ca eu am dat la ID . Pentru ca o sa ma mut ,o sa lucrez full time,dar i-am intrebat daca pot participa la cursurile de zi. Si mi s-a spus ca normal ca pot. Asa ca am sa profit de ocazia pentru ca, din ce am citit ,cursurile alea sunt ca un magnet pentru mine,nu pot rezista.

Bineinteles ca am fost singura careia i s-a spus asa,neoficial,ca sunt admisa. Si ma simt bine…pentru ca nu m-am pierdut,pentru ca am ramas tot eu,pentru ca mi-am pastrat punctul de vedere…

In rest,sunt bine…vreau la mare si sa ma plimb cu motorul. Imi doresc putine,nu?:)