Nu vi se intampla sa va ganditi la ceva si sa vizualizati exact lucrul respectiv, apoi sa vi se faca mic mic stomacul, inima sa bata cu putere si sa vreti sa tipati de dor si fericire?
Ei bine, am un dor de duca incredibil. De duca la mare, sa o vad, sa o simt si sa imi dau voie sa fiu asa cum vreau. Sa uit de realitate, sa iubesc excesiv soarele, sa uit de complexe, prejudecati si de mine.

Nu stiu exact care este legatura mea cu marea dar stiu ca e una puternica. Ma reincarca si ma arunca in bratele ei apoi ma trage inapoi si ma iubeste . Nu sunt nebuna, sunt doar iremediabil indragostita de mare.

In alta ordine de idei, mi-as dori sa-mi fac planuri cu mine. Primul (si momentan singurul) lucru de pe lista : sa ma reapuc de scris. Mi-e dor sa scriu, sa ma pierd si sa ma regasesc in acelasi timp. Sa spun lucruri pompoase si sa fiu mandra de mine.

Cine oare ne priveaza de energia pe care o aveam cand eram mai mici, energia aia creativa. Fie ca e vorba de scris, cantat, jocuri, toti aveam ceva ce iubeam sa facem. Apoi crestem si cand ne uitam in urma ne gandim „Eh, copilarii”.
Nu, nu vreau sa mai fiu asa. Am nevoie de ceva care sa-mi dea energie, sa-mi ocupe mintea, sa ma reactiveze.

Am intalnit un om super. Este o persoana deosebita. Ma impresioneaza in anumite momente cand observ cat de mult crede el in el. Omul asta chiar traieste pe principiul lui Ghandi „Fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume”. Si mi se pare atat de rar lucrul asta, mai ales in ziua de azi cand toti spun „YOLO”, fara ca macar sa stie ce presupune.

Pornisem de la mare si am ajuns la altele.

De fapt, atat voiam sa spun : asteapta-ma, draga mea, sunt pe drum! 🙂