Acum sunt om mare. De ce?

Pai hai sa spunem ca diferenta masiva de varsta intre mine si fratele meu impiedica o comunicare normala. Cele mai lungi discutii telefonice dureaza 30 de secunde iar cand ne intalnim domeniile de interes comune sunt : masinile, gadgeturile si formula 1.

Aparent nici pierderea unui parinte nu ne-a apropiat.

Recent am aflat ca mama are niste probleme. Eu sunt o luptatoare, am acceptat vestile, am zambit, am strans-o in brate si i-am garantat ca totul o sa fie bine. Am refuzat sa pronunt sentita care incepe cu „c”.

Fratele meu in schimb n-a acceptat asa usor. A fost vizibil intristat si desi mi s-a rupt sufletul cand am citit durerea din ochii lui, desi sunt omul cuvintelor cand trebuie sa-i sustin pe cei din jur, la el mi s-au innecat cuvintele in gat.

Insa ieri, cu o ambitie de fier, l-am luat deoparte si am discutat. I-am spus cine sunt, i-am aratat ce am vazut si l-am sfatuit. Ca un om mare ce sunt.

Nu stiu cat a inteles, cat a ascultat sau cat a contat dar pentru mine a facut toata diferenta din lume. Pentru ca i-am spus ca am nevoie de el alaturi de mine si pentru ca i-am aratat ca am si eu slabiciunile mele. Recunosc, a fost mai mult un monolog. A fost ca si cum am facut pledoaria finala intr-un proces de care conteaza viata mea. Pentru ca il iubesc din tot sufletul meu si i-am cerut iertare pentru ca am fost egoista.

De multe ori, cand stim anumite lucruri si nu stim daca ar trebui sa le impartasim cu persoana in cauza, privim problema strict din perspectiva noastra. Oare sunt EU in masura sa-i spun? Oare vrea sa stie? Dar n-avem genul ala de relatie, noi nu vorbim despre lucrurile astea. Si, din nou, intelepciunea mamei m-a scos la liman. Mi-a aratat ca eram pur egoista, ca in loc sa iau in calcul faptul ca e vorba despre persoana LUI, viata LUI, viitorul LUI, eu nu m-am gandit decat la mine. Avea dreptate.

Mi-am facut curaj si am fost om mare in fata ultimului om care nu realiza inca asta.

Si dupa ce am facut asta am realizat ca da, as face orice sa-l vad fericit. Cunosc multi oameni, de toate felurile, buni, rai, frumosi, destepti, prosti, toaaate felurile. Dar el, imi rezerv dreptul sa spun ca MERITA sa fie fericit.

Maine mama intra in operatie. Am prea multe degete la o mana ca sa numar oamenii care stiu asta. Dar am nevoie de ganduri bune. Am nevoie s-o spun si s-o strig ca totul o sa fie bine.

In momente ca astea simt nevoia unui umar puternic langa mine.

O sa fie bine, nu-i asa?