Prima oara cand am vazut cartea lui Pamuk „Muzeul inocentei” mi-am dorit din suflet s-o citesc.
Se pare ca instinctele nu ma inseala. Am facut rost de ea acum cateva saptamani.

N-am terminat-o inca pentru ca am fost distrasa de multe rahaturi dar nici mult pana s-o termin nu mai am.
Un scuuurt rezumat : Kemal, personajul principal, isi gaseste sufletul pereche in Fusun, o ruda saraca si foarte indepartata. EL nu realizeaza ce se intampla, ci se lasa dus cu val fara sa ia o decizie. Asa ca, Fusun ia decizia in locul lui si pleaca. El, ca sa domoleasca durerea pierderii ei, incepe sa colectioneze diverse obiecte pe care ea le-a folosit, atins, vazut, chiar si simple lucruri care ii aduc aminte de ea. Astfel se naste Muzeul Inocentei .

Apropo, acest muzeu a fost inaugurat chiar de catre Pamuk. Mai multe detalii si poze aici : http://hyperliteratura.ro/orhan-pamuk-a-inaugurat-muzeul-inocentei/.

Asaaaa, ce treaba are asta cu mine? Pai, in primul rand, este ceva ce ma fascineaza si in al 2-lea rand ma duce cu gandul la propriul meu muzeu.

Nu sunt un Kemal 2, nu pentru ca n-as vrea ci pentru ca n-am iubit niciodata asa. Insa am si eu propriile „remindere” pe care le leg de oameni iubiti sau momente dragi.

Am si mici lucrusoare pastrate : o bricheta, un bon cu ce-am cumparat, o bratara, un cercel, o scoica, etc dar muzica…mmmm, muzica nu se poate pierde. Muzica este mai presus de orice.

CU aceasta lunga introducere incep o noua categorie „Muzeul muzical”. O sa postez cate o melodie impreuna cu povestea ei, asa cat de cat. Poate, peste ani si ani, cand o sa ma uit in urma o sa ma regasesc in cazul in care m-am pierdut .