Si iar am timp sa gandesc. Normal, cand stai 12 ore cu ochii intr-un monitor ajungi sa te gandesti si la nemurirea sufletului.
Iata care sunt principalele ganduri pe care le-am avut, in principiu venite dupa ce am auzit diferite franturi de discutie intre colegii mei :

1. V-am povestit cum am luat decizia de a face o schimbare. Decizia de a nu mai lasa totul la voia sortii, de a inceta sa cred ca sunt prea mica pentru a schimba ceva. Nu sunt schimbari drastice, nu m-am apucat sa merg la proteste, sau sa impart mesajul meu de incurajare pe pereti. Nu, este mai mult o schimbare cu pasi mici. Ba ies prin parc si-mi strang mucurile de tigara si nu le arunc pe jos, ba astept rabdatoare (tinand coada in spatele meu) ca sa coboare oamenii din metrou, ba incep sa tip la ei cand sunt nesimtiti.

Chestia pe care nu am avut-o in vedere nicio clipa a fost ca primul lucru pe care-l schimbi esti tu. Incepi sa observi ca poate lumea nu este un loc atat de rau. Ca nu toti oamenii sunt ignoranti, agresivi si prosti.

Nu e atat vorba ca tu schimbi lumea, cat faptul ca-ti schimbi tu perceptia asupra lumii.

Si e bine. E bine cand te uiti si vezi lucrurile bune. Cand ai curaj si voie buna. Mai ales cand zilele alea in care nu vrei sa-ti ridici capul din pamant se imputineaza. Pentru ca lupti permanent cu tine, cu mai multa indarjire pentru ca acum crezi ca poti sa faci o schimbare.

2. Intotdeauna mi s-a parut ca cel mai trist lucru care ti se poate intampla este sa incetezi sa mai crezi in iubire. Sau cel putin unul dintre cele mai triste lucruri. Mai ales pentru o persoana idealista asa ca mine.

Si cand realizezi ca tot pragmatismul ala care-ti curge prin vene, pe care tu incercai disperat sa il impiedici sa-ti ajunga la inima, ca apoi sa nu cumva sa-ti otraveasca fiecare fibra din corp, reuseste sa se imprastie cu viteza luminii.

Ramai in dubii. Esti nauc. Ce s-a intamplat? Nu mai cred? Vorba aia : where do I stand? Si nu stii cum sa tratezi situatia. Nu stii daca nu cumva totul se datoreaza faptului ca esti singur iar cei care ar vrea sa schimbe situatia asta nu sunt suficient de abili SAU tu chiar ai terminat cu totul.

Ai terminat cu visele ca o sa te casatoresti dupa ce va indragostiti orbeste intr-o noapte calda de vara. Da, si pe mine ma cam pufneste rasul.

Cat de cinici suntem. Stiti ce urasc cel mai mult la un barbat? Sa aiba iubita si sa nu recunoasca. Sigur stiti despre ce vorbesc.

Un el care intalneste o ea mai dezghetata si draguta careia nu vrea sa-i spuna clar ca are pe cineva pentru ca, in realitate, el se indoieste de relatia respectiva. Se indoieste pentru ca, de fapt, nu prea vrea sa fie acolo. Sau asteapta altceva mai bun. Sau sau sau…

N-am intalnit decat vreo 3 barbati care sa-mi spuna „bai, eu am intalnit femeia ideala pentru mine si altceva nu ma intereseaza”. Iar unul mi-a spus ” o sa dansez alaturi de ea la nunta noastra pe Have You Really Loved a Woman” iar mie imi venea sa plang din cauza faptului ca astia au fost singurii oameni in adevaratul sens al cuvantului.

Da, sunt frustrata. Recunosc, nu o ascund. N-am de ce. M-am invatat minte sa nu mai reprim durerea. Da, m-a durut c-a fost un magar. Si ce magar! Dar trec peste, mergem mai departe.
Am crezut ca sunt genul complicat, care vede lucrurile din 1000 de puncte de vedere si vai vai. Dar nu. Nu sunt asa. Lucrurile solide din viata le iau ca atare. Nu incep sa ma psihanalizez pe subiecte de genu : simt furie, vinovatie bla bla dupa acest episod? Da, simt furie, l-as calca in picioare pe nesimtit. DAR n-o sa fac asta.

Am mai spus chestia asta si cred cu tarie in ea. FIECARE dintre noi se ridica dupa ce viata l-a trantit, dar tot ce conteaza este CINE devine dupa ce se ridica.

Si nu accept sa devin un om rau, razbunator. Nu. Nu vreau sa dau in 100 de oameni nevinovati doar din cauza ca am intalnit un idiot.

Totusi, o perioada o sa merg pe principiul : cine s-a fript, sufla si-n iaurt.