Toti ne impiedicam la un moment dat, tocmai pt ca viata nu este un drum drept, fin si egal. Si diferenta nu o face ca ne ridicam sau nu, ci CUM ne ridicam, CINE suntem DUPA ce ne ridicam.

Am vazut oameni incrancenati, plini de ura, oameni fara speranta, fara bucurie, fara iubire.
Si poate la un moment dat toti trecem prin asta. Si eu am fost asa si am momente cand inca simt asa.
Dar nu vreau sa ma ridic pe cadavre, nu vreau sa ii infund pe altii.
Vreau sa cred ca totusi mai exista ceva bun in lumea asta chiar daca n-am speranta pentru un viitor stralucit.

Am intalnit pe cineva. Cineva care m-a stabilizat oarecum. In sfarsit, sunt cu cineva care e pe aceeasi lungime de unda cu mine. Nu credeam sa fie posibil sa ma aduca cineva la „normalitate”. L-am asteptat ceva timp 🙂

Sunt bine. Desi nu toate imi merg bine, desi am zile cand ma trezesc si ma intreb de ce dracului trebuie s-o iau de la capat. Dar sunt alte zile cand zambesc. Pentru ca inca am dinti in gura :))