Unde lucrez acum, sunt mai mult singura. Doar cu cei de la birourile de la parter mai stau la o cafea, dar in general stau la mine si-mi fac treaba. Asta inseamna ca sunt destul de mult timp doar eu cu gandurile mele. As spune ca e un lucru bun dar …

Dar in ultima vreme tot se bat in capul meu cateva probleme existentiale.

1. Oare mai pot sa fiu genul care crede in dragostea adevarata? Am I a believer or not? Stiu si argumentele pro si cele contra. Dar este greu sa iei partea unei „tabere” cand o buna parte din viata ai facut misto de relatii, o alta parte din viata ti-ai petrecut-o fiind intr-o continua relatie cu altcineva si apoi ultima parte fiind singur cuc.
De ce ma gandesc la asta? Ei bine, este destul de evident. Am cunoscut pe cineva. Nu este alesul, asta-i clar, dar este o persoana ok. Si cred ca m-am lecuit de instabilitatea aia emotionala de care mi-era atat de frica. Insa acum am o alta problema. Am timp/chef de o relatie pe bune? Vreau sa incerc?

2. Oare mai pot sa cred in binele din oameni? Inainte credeam. Vedeam ca exista o parte buna in oricine. Acum insa … Nu stiu. Credeam in nevinovat pana la proba contrarie. Dar nu cer cam mult de la mine sa stau sa astept proba aia? Sau cum spun americanii : for the other shoe to drop?
Mai exista sinceritate? Sinceritatea aia de copil, cand spui fix ce ai pe suflet fara sa intorci cuvintele si sa le ambalezi. Eu, de fiecare data cand am spus fix ce simteam, n-a iesit bine. Poate pentru ca acum se apreciaza mai mult hartia colorata decat cadoul in sine.