Lună: martie 2012

Backfiring guns

Posted on de eyesblue

Am devenit atat de buna la blocat emotii si mi-am dezvoltat un instinct de auto-conservare atat de puternic, incat atunci cand am stabilit sa ne despartim nu mi-am permis sa simt. N-am vrut sa cred ca doare sau ca e greu. Si am mers mai departe ca si cum nu s-ar fi intamplat. La propriu, nu m-am mai gandit la tine.

Iar acum te-ai intors. Nu de tot, nu. A fost un fel de „pastila” sa vezi daca tine. Si a tinut.

Si m-am trezit cu o groaza de sentimente contradictorii. Mi-am dat seama de greseala facuta atunci. Da, totul trebuie simtit la momentul potrivit.

Se pare ca nu sunt asa desteapta (sau inteleapta) precum credeam.

Chiar mi-e dor de tine, pacat ca nu pot sa ti-o spun. Ar insemna sa trec peste orgoliul meu mai mare decat Casa Poporului.

Despre clisee

Posted on de eyesblue

Discutam in seara asta cu cineva care este cu moralul la pamant. Am incercat, facand slalom printre vesnicele sfaturi, sa-l ajut cumva. Si mi-am dat seama ca nu pot.
Este aceeasi neputinta pe care am mai simtit-o candva si este groaznic. Este groaznic sa stii ca si tu ai trecut prin acelasi cacat, si fix aceleasi probleme/ganduri/idei ai avut dar in acelasi timp sa nu-i poti spune celuilalt „o sa fie bine” sau „toate trec” pt ca-ti amintesti ca atunci cand erai in situatia respectiva si cineva iti spunea cacaturile alea tu nu voiai decat sa-l scuipi in ochi.

E greu cand te doare. E greu pt tine dar si pt cei din jur care asista neputinciosi la suferinta ta.
E greu cand stii ca toate cuvintele bune si adevarate au fost folosite de-a lungul timpului si transformate in clisee.
Si de clisee ne-am saturat. Am obosit cu totii sa auzim aceleasi lucruri, aceleasi indemnuri pline de speranta. E de cacat cand tu esti in bezna, sa-ti spuna unu’ „frate, am trecut prin ce-ai trecut tu si am scapat cu viata”.
Nu stiu, eu asa vad lucrurile. Stiu ca sunt multi care le vad diferit dar pana acum, personal nu i-am intalnit pe aceia.

Cred ca asta e cea mai mare durere a lui Dumnezeu, sa ne vada chinuiti si suferind dar in continuare neascultatori si nepasatori fata de sfaturile Lui.

Posted on de eyesblue

Unde lucrez acum, sunt mai mult singura. Doar cu cei de la birourile de la parter mai stau la o cafea, dar in general stau la mine si-mi fac treaba. Asta inseamna ca sunt destul de mult timp doar eu cu gandurile mele. As spune ca e un lucru bun dar …

Dar in ultima vreme tot se bat in capul meu cateva probleme existentiale.

1. Oare mai pot sa fiu genul care crede in dragostea adevarata? Am I a believer or not? Stiu si argumentele pro si cele contra. Dar este greu sa iei partea unei „tabere” cand o buna parte din viata ai facut misto de relatii, o alta parte din viata ti-ai petrecut-o fiind intr-o continua relatie cu altcineva si apoi ultima parte fiind singur cuc.
De ce ma gandesc la asta? Ei bine, este destul de evident. Am cunoscut pe cineva. Nu este alesul, asta-i clar, dar este o persoana ok. Si cred ca m-am lecuit de instabilitatea aia emotionala de care mi-era atat de frica. Insa acum am o alta problema. Am timp/chef de o relatie pe bune? Vreau sa incerc?

2. Oare mai pot sa cred in binele din oameni? Inainte credeam. Vedeam ca exista o parte buna in oricine. Acum insa … Nu stiu. Credeam in nevinovat pana la proba contrarie. Dar nu cer cam mult de la mine sa stau sa astept proba aia? Sau cum spun americanii : for the other shoe to drop?
Mai exista sinceritate? Sinceritatea aia de copil, cand spui fix ce ai pe suflet fara sa intorci cuvintele si sa le ambalezi. Eu, de fiecare data cand am spus fix ce simteam, n-a iesit bine. Poate pentru ca acum se apreciaza mai mult hartia colorata decat cadoul in sine.