Sleeping conscience

Nu e amuzanta capacitatea asta a omului de a-si reduce la tacere constiinta?
„O fac doar pentru bani” sau „e mai bine sa nu spun nimic”. „Mi-e mai bine fara sa simt” sau „oricum nu e fericita”.

Astazi, imi pare rau ca m-am transformat intr-o persoana atat de cinica si sceptica. Imi pare rau ca am permis intamplarilor din viata mea sa ma transforme intr-o persoana rea.
De asemenea, as vrea sa pot recunoaste asta zilnic. Nu doar astazi pt ca sunt intr-o dispozitie ciudata si usor sentimentala. As vrea zilnic sa realizez ca exista, totusi, iubire si sinceritate. Nu oriunde, nu oricui. Mie sa-mi recunosc si sa-mi permit sa traiesc.

Si totusi, zilnic aleg ratiunea. Zilnic inclin balanta spre logica si cinism. Aleg sa fiu singura, linistindu-mi constiinta ca asa imi e mai bine. Aleg sa fiu rea, spunandu-mi ca e mai sigur.

Stiu ca maine, sau poate poimaine n-o sa mai gandesc asa si ca o sa fiu ferm convinsa ca principiile astea sunt sanatoase, dar azi, doar azi, am dreptul sa le pun la indoiala.

Din nou, citate ..

Era o noapte minunată, o noapte cum numai în tinereţe pot fi nopţile”

„Sunt un visător; trăiesc atât de puţin în realitate şi atât de rar clipe ca aceasta de acum, încât nu pot să nu le repet în reveriile mele.”

„O… cât de copleşitoare e durerea de-a rămâne singur, singur-cuc, fără să ai ce regreta măcar… pentru că tot ce-ai pierdut n-a însemnat nimic, nimic decât un zero stupid şi gol, decât un vis!”

„fiindcă totdeauna am grijă să-mi amintesc că punctualitatea este politeţea regilor”

„Toată credinţa lui ţi se pare greşită. Ei, nu mai spune! Şi a ta care e? Dacă o ai, pune-ţi pielea la bătaie pentru ea, nu pretinde doar altora să renunţe la a lor.”

„Oamenii fac lucruri care, dacă n-ar fi proşti, nu i-ar putea sili nimeni să le facă.”

„Visele sunt vise, uneori visezi rău şi nu se întâmplă nimic, visul rău e gândul care n-ai scăpat de el, care ţi se cuibăreşte în suflet şi e numai al tău, venit din păcatele tale.”

„Şi sufletul? Un abur care trăieşte şi el şi se tot plimbă.”

„Dacă durerea trebuie stăpânită fiindcă îndurerează şi pe alţii, bucuria prea mare trebuie şi ea stăpânită, fiindcă poate fi rău înţeleasă.”

„Numai păcatele nu te lasă să dormi.”

„Când omul uită de Dumnezeu, uită şi Dumnezeu de el şi îl lasă singur în faţa păcatelor”.

„Datoria oamenilor luminaţi dintr-o ţară e să-i ajute pe cei din mijlocul cărora au ieşit.”

Citate

Astazi am fost deosebit de activa si mi-am facut ordine in camera. Mi-am rearanjat biblioteca, din pacate si asa mi-a luat toata ziua si nu am mai avut timp s-o aranjez asa cum as fi vrut (pe editura, autori, etc). Printre muuuulte foi gasite, am descoperit si o foaie pe care am notat cateva citate gasite prin carti.

Imi pare rau ca nu am scris si de unde le-am cules, insa sunt frumoase.

„Ce-i ramane omului din a lui truda/ Din faptele ce savarsitu-le-a sub soare? / Desertaciune-i agitata-i truda, / Iar viata-o clipire doar din pleoape.”

„Uneori tacerea e atat de adanca, incat auzi parca falfaitul spiritelor care se intorc spre apus.”

„Caci adanciti in somn ca de mormant/ Ei nu cunosc al vietii sbucium greu../ Si sufletul lor nu se mai chinuie / Framantat de dorinti de neindeplinit.

„Ca umbra, mai lunga cand cade de departe / Mai larg rostogolind cerul durerii, / Tot astfel amentirea-mi cu cat se-ndeparteaza / Sa-ti prinda sufletul in valu-i gros.” (Mickiewiez)

Si preferata mea :

„Fiecare dintre noi urmarim o iluzie, o ascundem in suflet, si cand, in sfarsit, ne-am saturat de ea, ne dam seama ca a fost o nebunie.” (cred ca este un citat dintr-o carte de Proust).

Schimbari

Pe la 18 ani eram destul de sigura ca nu o sa ma mai schimb. Era anul meu si il traiam din plin.

La 19 ani deja eram convinsa ca nimic nu ma mai poate schimba. Ii auzeam pe cei din jur care spuneam ca nu sunt formata, ca o sa ma mai schimb. Mi se pareau aiureli, ce era sa mai schimb la mine? Mi se parea ca am trait atat de multe incat nu mai e nimic care sa ma surpinda.

La 20 de ani deja nu mai stiam cine sunt. Eram bulversata si toata lumea mea era cu fundul in sus. Pesimista, nu credeam ca pot sa ies din starea aia.

La aproape 22 de ani vin si spun ca m-am schimbat atat de mult incat de abia tin pasul cu mine. Cum sunt? Hotarata, optimista, increzatoare. Uneori ma indoiesc de mine. Nu mai am incredere in nimeni. Da, mi-am pierdut capacitatea de a iubi pe altcineva. Am ramas cu o iubire imensa pentru cei care mi-au stat alaturi. Parca e loc pentru cineva nou dar..nu pot.

Vin si spun ca oamenii se schimba mereu. Cineva sau ceva te poate schimba.

Pe mine m-a schimbat pierderea unui om nepretuit.

Oare pe altii ce i-a determinat sa devina asa cum sunt?