Pe 29.01.2010 il pierdeam pe tata. Stop cardio-respirator. Cancer pulmonar cu metastaze in tot corpul.

Pe tata pe care nu l-am vazut trist. Nu l-am vazut suparat pe viata.

Pe tata care ultima oara cand l-am vazut n-a fost in stare sa vorbeasca asa ca tot ce a putut sa faca a fost sa ma stranga de mana. Nici forta nu mai avea.

Pe tata care era sufletul meu, nadejdea mea, sprijinul meu si prietenul meu cel mai bun.

Mi-e dor de tine. Mi-e dor sa vorbim cum o faceam odata. Dar sa fii mandru de mine. Sunt puternica acum. Nu mai plang asa cum o faceam inainte. Nu mai simt asa cum simteam inainte. Pentru ca, vezi tu, nimic dar absolut nimic nu mai este cum era inainte.

„What more can I do
I’m wringing myself dry
And I can’t afford to lose
One more teardrop from my eye”