Eu, mama si fratele meu, avem o mare problema : consideram ca toti oamenii sunt ca noi. Si n-ar fi o problema daca am fi nesimtiti, batjocoritori, perversi, lingai, etc. Dar este o problema in momentul in care realizam ca noi cam suntem opusul lor.

De ce este o problema? Din cauza asteptarilor.

Avem asteptari de la cei din jur pt ca in mintea noastra ei sunt un cumul al calitatilor noastre. Si e foarte gresit. Din multe multe puncte de vedere.

Cred ca e momentul sa realizez ca nu multi au avut parte de o mama extraordinara ca a mea, sau de experientele mele bune/rele care m-au educat.

Ok. De asemenea, doresc sa-i multumesc Divinitatii ca m-a ajutat sa trec peste perioada crunta a adolescentei. Acea perioada cand totul era un capat de lume, cand ceea ce spuneau ceilalti conta, etc. Stiti voi, cand persoana ta era singura din lume care conta.

Ii multumesc de abia astazi (desi am trecut de vreo 3 ani de acea perioada nefasta), pentru ca de abia azi mi-am dat seama ca sunt unii care CHIAR mai lupta.

Sfat : Cand cineva spune ca toate trec, credeti-i pe cuvant!

Hugs!