L-am cunoscut acum 4 ani , era vara si stiu ca in noaptea aia trebuia sa fie o ploaie de stele. Mi-era ciuda ca stateam in casa si nu aveam ce face asa ca EL mi-a spus sa iesim sa gasim un loc ca sa putem urmari „minunea” mai bine.

A fost prima oara cand ne-am intalnit. Era mai mare decat mine cu vreo 6-7 ani  dar ne-am inteles extraordinar. Inca de prima oara cand ne-am vazut, mi-a povestit despre „dragostea vietii lui”, prietena unui prieten. Era deja indragostit de ea de aproape 3 ani si nu putea sa renunte.

Mie nu mi se mai parea iubire, deja in capul meu era o singura concluzie – obsesie. Asa ca de-a lungul timpului am incercat sa-l incurajez sa isi vada de viata lui, sa incerce sa gaseasca pe cineva care chiar sa-l iubeasca. Insa el n-a renuntat.

Stiti foarte bine ca in perioada mea „neagra” n-am mai tinut legatura cu cei din jur asa ca n-am mai aflat nimic despre el pana de curand.

Si stiti ce s-a intamplat? S-a casatorit. Cu cine? Cu EA, aceeasi EA pe care a iubit-o ani de zile. Tot EA i-a daruit si un copil frumos.

Eu mai am obiceiul sa-i intreb pe oamenii din jur daca sunt fericiti. EL a fost singurul care s-a uitat in ochii mei si mi-a spus „da,sunt cel mai fericit om, zi de zi, in fiecare dimineata cand ma trezesc si ma uit la EA si apoi imi vad copilul.”

N-am crezut niciodata in genul asta de iubire. N-am crezut ca exista happy end pentru noi,muritorii de rand. Insa, exista din cand in cand un om care imi aminteste ca daca lupti si speri , Cineva acolo Sus o sa-ti intinda mana si o sa ai parte de un miracol…chiar daca trebuie sa astepti ani de zile.