S-au schimbat multe de cand nu am mai scris. Urmeaza sa trec intr-o noua etapa a vietii si sper,cu ajutorul lui Dumnezeu, sa fie cat se poate de bine.

Prima schimbare majora o reprezinta locul de munca. Vineri mi-am depus preavizul,urmand ca pe 8 noiembrie sa incep training-ul la o companie multinationala. Nu stiu daca pentru unii suna bine,dar pentru mine reprezinta un pas inainte si o schimbare binevenita. Bineinteles,cu stilul deja arhi-cunoscut si foarte pueril,seful meu va incerca sa-mi faca aceste 2 saptamani care au mai ramas un Iad pe pamant,insa nu-mi pasa.

A doua schimbare o reprezinta comportamentul meu. Cu pasi mici de bebelus ma indrept spre un psihic mai puternic si o „veselie” mai vizibila. Nu pot sa identific exact momentul cand am inceput sa-mi revin (serios) dar stiu ca acum sunt cat de cat echilibrata. Da,ma gandesc la tata si da,inca am anumite probleme insa nu mai sunt intr-o prapastie..am reusit sa ma tarasc afara din ea.

Mi-am dat seama de doua noi caracteristici ale mele : dorinta de a detine controlul asupra vietii mele(din toate punctele de vedere) si capacitatea de a invata/asimila repede informatiile noi. Toata nebunia care a fost in ultima perioada mi-a creat o stare de anxietate insa cred ca reusesc sa ma calmez.

De asmenea, dupa ce am fost la acel interviu am realizat ca pot. Pot mult,pot sa reusesc si pot sa tin capul sus. Am avut o perioada in care nu ma mai simteam buna de nimic,eram trantita si data cu capul de toti peretii si la sfarsitul zilei nu stiam ce mi se intampla.

Ideea e ca m-am dus la interviu pentru un post anume,mi s-a spus si la telefon si cand am ajuns acolo pentru ce anume dau interviul. Am incercat sa fiu cat mai relaxata si deschisa insa cand am parasit cladirea eram dezamagita. Credeam ca nu am facut nimic si ca o sa raman tot aici. Insa,la 2 zile dupa,m-au sunat si mi-au spus ca ei ma considera mai potrivita pentru un alt departament si ca daca imi depun preavizul cat mai repede pot incepe training-ul pe 8. Am fost fericita si mandra de mine, am simtit ca cineva crede ca pot face ceva bun…si e frumos cand cineva crede in tine.

Bineinteles,acum sunt stresata de cum o sa fie si daca o sa ma descurc dar somewhere inside of me i know that everything will be ok.