Am ajuns sa avem reuniuni de familie la inmormantari.

Azi,pe la 18,am auzit-o pe mama cum tipa la telefon. Cand m-am dus sa vad ce s-a intamplat,imi spune ca unchiul meu(fratele ei) a murit.

EL este (a fost) singurul unchi pe care l-am avut. Singurul barbat de care imi leg copilaria (exceptie tata/fratimiu).  Cand am vazut disperarea care a cuprins-o pe mama, am simtit ce simte doar gandindu-ma la fratele meu.

People are starting to die on me/on us. Intr-o oarecare masura ma obisnuisem cu gandul mortii tatei,dar sa vad cum inca o persoana dispare,mi se pare mai presus de orice. E prea mult pentru oricine.

Si stai si te gandesti si te intrebi ca prostul : De ce?