Tind sa cred ca am inceput sa accept ca nu mai este. Da,mai am nevoie sa ma controlez ca sa nu ma apuce disperarea dar in restul timpului reusesc sa scap cate un zambet gandindu-ma la el. Cel mai greu imi este cand ma uit in jur si il vad in toate.

Azi am facut-o pe mama sa planga… De fapt,am fost la cimitir si cand ma intorceam spre casa m-am intalnit cu o tanti care sta pe scara cu mine. Am salutat-o si am zis ca nah,n-o iau inainte ca vaca,stau cu femeia ca asa era politicos. Bineinteles ca a inceput cu remarci d’alea ca e singur acolo(tata) si ca era prea tanar si ca nu merita. Pai in pula mea stiu si eu cretino toate astea si incerc sa nu ma gandesc la ele!!!! Asa ca am incercat sa schimb traiectoria discutiei dar n-am reusit,ea tot spunea acolo de el. Bineinteles ca am ajuns acasa plina de nervi si mi-am varsat naduful la mama..si mama a inceput sa planga,plans d’ala in hohote. Imi venea sa mor ca nu stiam ce sa-i fac si cum s-o potolesc..m-am fatzait pe langa ea,am luat-o in brate s-o mai linistesc… Din momentul ala am jurat sa nu-i mai spun niciodata nimic de tata pana nu deschide ea subiectul.

Cel mai rau ma enerveaza oamenii care au impresia ca te ajuta daca iti spun astfel de lucruri. Daca nu plang si nu ma tarasc pe strada ,asta nu inseamna ca nu-mi vine sa urlu disperata de fiecare data cand ajung acasa si el nu e. NU o sa arat chestia asta pentru ca nu are rost,nu o sa ma imbrac in negru pentru ca nu are rost,nu o sa-mi pun cenusa in cap pentru ca nu are rost,NU o sa ii las sa vada in mine..pentru ca nu are rost.

In alta ordine de idei,cred ca am mai spus,dar o s-o mai spun..ma pashte o senzatie de goliciune crunta. O sa fie ziua mea..si ce? E doar o alta zi. Pana acum ma agitam,cadeam in depresii,organizam cacaturi..acum nu-mi pasa.

Nu-mi pasa de tine,de mine,de el,de ea…dar imi pasa de sufletul care isi poarta gandurile mereu spre mine,de ea cea care vrea sa-mi fie bine si eu o ranesc mereu.

Nu stiu ce se intampla cu mine …as vrea sa dorm si sa nu ma mai trezesc,just like that!

Good night…