…un om.

Precum in povestioara cu Diogene.

Mergeam ieri pe strada,prin ploaie si nu ma grabeam sa ajung in casa goala. Ma uitam la oameni si vedeam suflete goale imbracate scump sau ieftin,invelite in parfumuri placute sau stridente.

Incercam sa-mi dau seama de tiparele umane. Chiar radeam in sinea mea si realizam ca unele chestii nu se potrivesc deloc. Dar deloc. Fiind sarbatorile mi-am auzit cate o „glumita” de la familie in legatura cu singuratatea mea. Bineinteles ca nu pot pleca ,cu varul meu si prietena lui la munte pentru ca as fi a 3-a roata de la caruta. Si cine vrea asta?!

Unde se termina jocul? De ce intotdeauna caut ceva mai mult? Si nu ma refer strict la relatii,ci si in general.Nimic si nimeni nu ma multumeste pe deplin,nu mai folosesc cuvinte de genul ” e extraordinar”,”perfect” bla bla. Acum totul la mine este ..ok.

In alta ordine de idei am avut o discutie interesanta ieri cu un tip in maxi,in timp ce ma indreptam spre Buftea. Foarte comunicativ de fel si amabil,mi-a facut loc pe scaunul de langa. Din vorba in vorba m-am trezit spunandu-i ca „e normal la 20 de ani sa crezi ca lumea e a ta…e normal ca eu sa cred ca o sa reusesc si ca o sa am totul,cat mai repede cu putinta.” Atunci el s-a uitat la mine si mi-a spus ” asa credeam si eu si am tot crezut,dar viata te ingenuncheaza si o sa vezi ca daca nu te lasi tavalita in noroi sau daca nu-ti lasi principiile la o parte,n-o sa ajungi nicaieri. Esti tanara si frumoasa,dar ai grija,nimeni nu-si mai permite in ziua de azi sa aiba principii.”

M-a intristat. Am trait cu speranta ca nimeni nu va da glas temerilor mele. Parca odata spuse cu voce tare,au un ecou mult mai puternic in suflet si in ratiune.

Am inceput din nou sa ma intreb care imi sunt limitele si pana unde ajunge „plapuma” mea.

P.S.: Intru in „criza” de muzica…parca am uitat toate melodiile care acum mult timp ma..extaziau 🙂