O sa fie un post lung pentru ca am acumulat foarte multe ganduri si stari pe care mi-am dorit sa le transpun in randuri dar nu am reusit.

Recent am realizat cat de mult ne „slefuieste” viata. De multe ori m-am uitat in trecut si aveam multe „de ce”-uri in cap. De ce nu mai simt cum simteam? De ce nu mai iert la minut? De ce am atat de multa rabdare?
Si intr-o zi am aflat raspunsul : pentru ca viata este precum un smirghel. Cu cat folosesti mai mult smirghelul pe o suprafata, cu atat o netezesti si modelezi mai mult. Asa si cu viata : cu cat te lovesti de mai multe probleme, situatii, oameni, cu atat te schimbi mai mult.
Poate unora ne prinde bine, poate nu, cert e ca solutia este sa incerci sa te „netezesti” intr-un mod frumos, astfel incat cei din jur sa priveasca la tine ca la o opera de arta 🙂

A doua mea mare problema, dupa cea existentiala cu pierderea tatalui meu, era trecutul meu. Un trecut care ma ajungea din urma. Pe care nu stiam cum sa-l tratez. Sa-l uit, sa-l accept, sa ma conformez lui, sa traiesc in el. Nu stiam si confuza incercam sa merg inainte.
Insa, se pare, ca vine un moment in care pur si simplu toate aceste dileme dispar. They sync with and in you.

Am trecut prin multe momente de disperare, de tristete dusa la extrem dar am trait si o exaltare extraordinara. Am simtit ca ma sufor de fericire si de iubire. Am simtit ca pielea mea nu poate sustine atata bucurie. Si pentru mine este o realizare extraordinara ca pot privii in urma si pot spune : am reusit! Am reusit sa ma ridic, singura.

V-am spus ca am reusit sa ma angajez? La 2 saptamani dupa ce am ramas fara loc de munca, am fost la un interviu si m-au angajat. Sunt o norocoasa, nu?
A trebuit sa merg sa fac medicina muncii si un examen psihologic. M-a intrebat dna doctor psiholog cum am reusit sa trec peste moartea tatalui meu? Gen, ce antidepresive am luat? Si i-am spus ca nu am luat nimic, doar timpul m-a ajutat. Si atunci am realizat cat de puternica am fost. Mi-a mai spus cineva ca sunt puternica, dar eu nu l-am crezut atunci. Acum realizez ca a avut dreptate, ca am reusit si constientizand victoria asta, pot merge mai departe.

Mi s-au schimbat multe conceptii in ultimul an, hai sa zic ultimii ani.

Haideti sa va povestesc de cand am devenit determinata sa schimb ceva la viata mea si la mediul in care traiesc.

Eram pe autostrada, ne intorceam de la mare. In masina noastra erau 5 persoane : fratele meu + un prieten in fata, iar in spate eram 3 fete. In masina din fata era o familie, sotul + sotia + baietelul de 3-4 anisori.
Stateam pe banda a 2-a de aprox 3 ore. Eram relaxati pt ca tocmai petrecusem un super week-end. Deodata, observam cum pe banda de urgenta incep sa treaca tot felul de „smecheri” numai spuma spumelor cu X6 si Q7. La un moment dat, satul probabil de nesimtirea acestor tarani, un tip cu un Range Rover se pune pe banda de urgenta. Imediat, tipul din fata noastra ii face jocul si ii tinea coltul din stanga iar cel care fusese in fata Range-ului i-a lasat spatiu ca sa intre in cazul in care vine politia.
Tipa care mai era cu noi in masina nota numere de inmatriculare.
Bun. Ca sa n-o lungesc foarte mult, au venit doi zmei, care au inceput sa faca precum toate animalele necivilizate(pt ca exista si animale civilizate) insa reactiile din masinile noastre au fost foarte politicoase. Desi nu aveam semnal in mijlocul campului, tipa care nota nr de inmatriculare s-a facut ca vorbeste cu politia si i-a potolit rapid pe baieti cand si-au auzit nr. de inmatriculare date catre autoritati.
INSA nu asta m-a impresionat cel mai tare ci urmatoarea faza : inaintea zmeilor fusese politia (care bineinteles ca tabarase pe eroul cu Range-ul insa toti participantii la trafic au sarit si i-au potolit pe baieti), asa ca tipul cu Range-ul a intrat inapoi in coloana ca sa faca loc politiei. Nu apuca omul bine sa se bage inapoi pe banda de urgenta ca se aud huruielile motoarelor zmeilor care veneau cu viteza din spate. Stiti ce a facut cel cu Range-ul si cel cu familia din fata? Au deschis amandoi portierele din dreapta ca sa nu poata trece nesimtititii. Aveti idee ce inseamna sa se opreasca timpul in loc, sa ti se puna un nod in gat si sa vrei sa mergi la oamenii aia sa le multumesti? Sa le multumesti ca sunt OAMENI in adevaratul sens al cuvantului? Pentru ca au luptat ca sa nu mai fie calcati in picioare de niste tarani, pentru ca s-au sustinut, pentru ca nu le-a fost frica desi unul dintre ei era cu un copil de 4 ani in masina ! In ochii mei, oamenii aia sunt eroi. M-au facut mandra sa fiu romanca.

Atunci am realizat ca n-o sa mai descurajez pe nimeni niciodata. Nimanui n-o sa mai incerc sa-i spun „nu poti”, „esti prea mic”, „esti singur”. Nu, n-o sa mai fac asta pentru ca atunci, pe autostrada, am realizat ca FIECARE poate face o schimbare. Daca am lupta TOTI pentru ceva, am misca putin mecanismele unei tari ruginite si amortite de atatia ani de supunere, biciuire si batjocorire.

P.S : La 1 ora dupa ce am ajuns in Buftea am aflat ca unul dintre zmei a facut accident frontal cu un altul care zburase pe langa noi cu cel putin 1400 km/h. Karma? Or pure stupidity?