Apropo …

septembrie 4. 2009 la 2:32 pm (Disturbed friends :)))
Tags: , , , , , , , ,

…dragostea va indobitoceste?

Nu de alta dar ma uitam zilele astea impreuna cu morphine la unele persoane si am ajuns la concluzia ca pe unii dragostea ii indobitoceste (sper ca exista acest cuvant :) ) ).

Cum?De ce si cand? Pai,sa o numim in primul exemplu … DN.

A mea DN (sau nu a mea,dar imi place sa incep asa) mi-a fost prietena timp de ani de zile. Inca din clasele primare. O fiinta cu o personalitate puternica,frumusica foc,desteapta,cu scop in viata. Asta pana l-a cunoscut pe B . B care este baiatul de bani gata,dobitoc,arogant,prost,incult,agramat etc. Dupa o curte asidua, DN a cedat in mrejele tanarului. 4 ani mai tarziu o redescopar. Dar numai ca nu mai era DN cea pe care o stiam,era o chestie..o chestie atasata ca un parazit de B . Devenise ceea ce noi uram : o fata stearsa . Nu ca aparitie,ci ca om. Recent am aflat ca este constienta de sirul lung de compromisuri pe care il face,dar nu poate sa se desprinda.

Acum vin eu si intreb : oare nu EA trebuia sa-l traga pe imbecil dupa ea? De ce e intotdeauna mai usor la rau decat la bine? Problema e ca mai si imprastie in stanga si dreapta “invataturile ei” de fata aproape maritata.

Oare asta e dragostea? Asta a ajuns sa fie? O dependenta aproape sora cu moartea? O notiune murdara si vulgara?

Nu mai exista oameni care sa iubeasca sincer? Fete care nu alearga dupa bani,masini,popularitate,cafenele pe Dorobanti? Ma sperie ritmul in care ne degradam avand in vedere ca din cel mai inaltator sentiment,am ajuns sa facem o mare mlastina .

2 Comentarii

Alba sau neagra?!

august 5. 2009 la 5:29 pm (de suflet, de zi cu zi)
Tags: , , , ,

Ieri,in sfarsit,la capatul puterilor(rabdarii) am luat telefonul in mana si am scris 3 mesaje scurte si la obiect. Apoi,dupa bunul meu obicei mi-am inchis telefonul . Ma asigur astfel ca nu poate sa ma faca nimeni sa ma razgandesc,deoarece,pe moment devin sensibila :) )

In loc sa ma simt usurata azi dimineata cand m-am trezit,m-am simtit obosita si impovarata. Nu gasesc nicio explicatie logica. In mod rational,realizez ca am facut foarte bine,in sfarsit am reusit sa zic ce gandeam si am incheiat. Dar,pe de alta parte nu ma simt deloc asa. Si este ciudat …

La mine niciodata nu a existat cale de mijloc,eu nu prea stiu ce-i ala compromis. La mine ori e alba,ori e neagra ,niciodata gri. Si atunci,de ce am un sentiment din paleta gri,adica confuzia. Trebuia ori sa fiu usurata,ori nu. Dar sunt confuza,si am momente cand sunt ori asa,ori asa.

Inca o intrebare : de ce nu sunt normala cand vine vorba de relatii? Ma incanta,fluturasi,mesaje,zambete,dimineata plina de soare si dupa 1 zi sau max 2 luni ,nu mai pot sa stau. Nu mai rezist. Zilele incep sa semene cu pietre de moara,noptile prefer sa le dorm adanc,fara sa mai stiu de mine , si tot asa.

Sa zic ca de 3-4 ori pe an eu ma “indragostesc” si am simptomele insirate mai sus. Apai,e normal? Nu mi se pare. Dar in acelasi timp,nu ma pot controla,sau schimba. Toti pleaca optimisti dupa ce le spun de “ciudata” de langa ei,imi spun ca “eu nu sunt ca ceilalti,o sa vezi, nici n-o sa stii cand trece timpul” . Dar stiu…il numar..fiecare zi in parte..daca vrea sa ne vedem in fiecare zi ii spun “pai ieri n-am stat 5 (!!!) ore impreuna?” .

O singura data am fost altfel. Vara trecuta . Cred  ca a fost ceva la prima vedere. Nu stiam cum sa imi petrec mai mult timp cu el. Ajunsesem sa-l visez (ceea ce eu nu patesc niciodata,sa-mi visez actualul “iubit”), in fiecare zi ma trezeam cu zambetul pe buze,inainte de culcare nu imi mai creeam propriul “univers” ca sa ma trezesc fericita,eram deja. A durat 2 saptamani. Despartirea mi-a provocat cea mai acuta durere fizica,psihica si sufleteasca,care mi-a fost data sa traiesc vreodata. Mi-a luat mult timp sa invat sa nu mai plang noptile,dar niciodata nu au incetat sa mi se taie genunchii cand il vad.

Mi-am promis sa nu mai trec vreodata prin asa ceva. Oare atat de adanc mi-am infipt promisiunea in minte,incat acum automat resping o posibila apropiere. Acum,toate sunt obsesii. Iar la obsesii ajung,si cand ajung nu mai reprezinta interes. Ar fii trebuit sa fiu barbat,macar asa se justifica rolul de “vanator” pe care-l am .

8 Comentarii