octombrie 21. 2009 la 8:26 pm (crize existentiale)
Tags: intrebari
…poti ajunge sa urasti un om pe care odinioara l-ai iubit ?
… mai avem suflet? Noi,oamenii din ziua de azi.
…o sa reusesc vreodata sa fiu normala?
…chiar asa de mult m-am schimbat in ultimul an?
…a iubit cineva cu dragostea aia pura?
…mai exista cineva sa spuna “Da” in loc de : “Nu”,”N-am timp”,”Te sun eu” ?
…o sa mai simt vreodata ce am simtit atunci?
…o sa reusesc?
…maine ce-o sa fie?
octombrie 12. 2009 la 4:07 pm (de zi cu zi)
Tags: aspiratii, babe, fete din ziua de azi, intrebari, serviciu
Cum adica? Adica am la serviciu cateva fufe,de vreo 20-24 de ani,urate cu crengi si proaste cu patima. De ce?
Ma duc si eu ca omul la munca,intr-o ploioasa dimineata de luni. F(ufele)etele stateau pe hol…cu un zambet le spun “buna dimineata” ele nimic. Zic,bai ce dracu,n-or fi auzit. Repet salutul mai tare si de abia primesc cu “neatza” marait.
Ok,poate sunt eu nebuna dar in pauza stateam de vorba cu o alta tipa care lucreaza de vreo luna acolo si o intreb de individele dubioase. Tipa imi spune ca sunt cele mai vechi de acolo si ca nu prea baga lumea in seama. Apoi imi face cu ochiul si imi spune “mai ales ca esti asa blondutza si frumusica,ti-ai asigurat exilul din grupul lor”. WTF?
Asta e discriminare frate ! Sunt blonda,asa si?! Sunt frumusica,asa si?! Asta inseamna ca vorbesc doar cu baieti sau ce?
Bineinteles ca la cat de orgolioasa sunt nici “futu’va’n cur” n-o sa mai spun.
Normal dracu’ ,nici n-as avea ce sa discut cu ele. N-au tinut o carte in mana in viata lor,cand vorbesc intre ele folosesc apelative de genul : “barbatamiu’”,”soacra mea” etc si povestesc cu ce spala hainele si ce mancare au mai facut. Mai frate,de cand au ajuns fetele de 20 de ani sa vorbeasca despre asa ceva? Mai exact,de ce?
Unde naiba sunt tipele cu dorinta de a ajunge “cineva”,de a reusi in viata,de a face ceva important pentru ele?
Observ ca usor usor fetele or sa se imparta in 2 categorii : cele care vor pe Dorobanti si cauta banii altcuiva si cele care raman la cratita si cu un serviciu de 2 bani toata viata.
Deocamdata mai sunt exceptii,eu una traiesc in casa cu cateva dintre aceste exceptii dar totusi.. wtf?!
octombrie 9. 2009 la 7:04 pm (crize existentiale)
Tags: bucuresti, ganduri, intrebari
Nu se incheie nimic practic dar imi tot pun intrebari si incerc sa gasesc raspunsuri.
De ce (de abia acum realizez) blogul meu pare un blog de om trist? Pentru ca de obicei scriu seara si de obicei seara ma simt obosita,plus ca se aduna toate frustrarile. Sunt o persoana care zambeste pe strada,sunt blonda care iti multumeste ca o lasi sa treaca pe trecerea de pietoni,sunt cea care te asculta si te ia de mana si te consoleaza. Sunt omul care aude cate un banc si rade jumatate de ora…
De ce ma simt asa chiar daca mi-am indeplinit doua vise importante? Pentru ca ma simt singura,ma simt singura printre oameni. Iubesc Bucurestiul,intr-un mod in care putini ma inteleg si multi ma ironizeaza. Iubesc Bucurestiul pentru ca ma pot pierde,pentru ca ma regasesc,pentru ca sunt valuri si valuri de oameni..oameni cu ale lor povesti,regrete,iubiri pierdute,inimi sfasiate…
De ce am nevoie acum? Cred ca am nevoie de ..afectiune.
E vineri seara …maine seara se face o saptamana de cand mi-am pierdut mintile.
august 8. 2009 la 9:47 pm (de zi cu zi)
Tags: intrebari, sentimente, temeri
De cate ori in viata ati spus sau ati facut exact ce v-a trecut prin minte?
De ce intreb asta ? Pai,zilele astea am avut multe ganduri si intrebari fara raspuns. Am avut cateva intentii ,cateva cuvinte pe care apoi le-am sters si am lasat totul balta. Spunea o tipa sa faci tot ce vrei si sa spui ce iti trece prin minte fara sa te gandesti la consecinte. Eu nu pot. As vrea,dar nu pot.
Am cateva clipe in care scap de sub “mintea rationala” si fac ceea ce simt. Dar apoi exista mari sanse sa regret. Si daca ma tem de ceva pe lumea asta ,acela este regretul.
As vrea sa pot spune cuiva cat de dor mi-e sa vorbesc cu el,dar mi-e frica sa nu inteleaga gresit. As vrea sa pot sa-mi “torn” temerile parintilor mei,dar o sa fiu judecata. As vrea sa-i spun lui sa ma lase in pace,dar mi-e frica sa nu cumva sa ma asculte.
Oare ar trebuii sa spun mai des ceea ce simt?
august 3. 2009 la 9:59 pm (crize existentiale)
Tags: el, intrebari, obsesii, raspunsuri, zodia taur
Obsesiile mele cuprind numeroase “domenii de activitate”. Incepand cu obsesiile pentru carti,filme,poze si terminand cu obsesiile pentru oameni.
Vreau sa fiu inteleasa bine..o obsesie la mine nu are o durata clara. Poate fi intre 1 zi sau 1 an. De obicei,obsesiile pentru carti si pentru oameni dispar mai greu.
Ultima obsesie : un tip. De ce? Pentru ca am discutat cate in luna si-n stele..pentru ca e amuzant si ma contrazice …pentru ca e imprevizibil …pentru ca mi se taie genunchii cand il vad.
Totul a pornit de la discutii interminabile pe mess …de ce stiu ca este obsesie? pentru ca este ceva ce stiu ca nu pot avea si chiar daca as putea avea tot as simti ca nu e in totalitate al meu.
La zodiacul meu scrie ca nu este bine ca taurii sa-si canalizeze toata energia pe un singur lucru deoarece poate fi extrem de distructiv .Aveam ca exemple pe Hitler si Marx . Frumos,nu?
Nu pot spune ca sunt suparata sau vesela. Nici fericita sau deprimata… Dar pot spune ca dupa palma luata astazi (la figurat) de la el,m-am trezit. M-am mai trezit si mergand singura pe strada si mintea mea urland “Ce cacat tot vrei sentimente,lasa-le pentru cand oi fii realizata ” .
Sunt confuza,da,confuza sunt. Realizez ca sunt prea amabila si unii oameni profita de asta. Mai sunt confuza si din cauza faptului ca imi este atat de teama sa nu ranesc o persoana incat in fiecare zi renunt la mine. Renunt la placerile mele,dau la o parte inertia,dau la o parte strigatul interior si continui pe acelasi drum tampit si gresit.
Cum sa spun unei persoane,pentru a 3-a oara ca nu este ceea ce vreau? Cum sa fac asta cand stiu ca o sa-l imping la acte de auto-distrugere din teribilism copilaresc? Cum sa ma comport de acum inainte cu obsesia mea?
Mi-e teama de penibil,de durere,mi-e teama sa-mi fie teama…Si exista cateva momente cand ma imbarbatez si-mi spun ca trebuie sa fac totul ca sa-mi fie mie bine dar trec prea repede momentele alea..apoi iar imi spun ca suntem efemeri,timpul trece si vindeca,asta-i imaginea de ansamblu ..dar vine momentul cand ma uit la nuante si detalii si ma doare ,ma opresc si devin lasa din nou.
Exista totusi o parte buna..am inceput sa-mi pun intrebari din nou si din nou invat sa-mi dau raspunsuri singura.
Bloguieşte pe WordPress.com. · Theme: Thirteen by Beccary
