Vineri : am ajuns acasa ,am respirat putin aerul bine-cunoscut si am iesit cu fetele. Am baut un suc,am schimbat o vorba (sau mai multe),am cantat pe strazile pustii si apoi am adormit zambind.
Sambata : M-au sunat cei de la banca ,am discutat putin cu tipa aia la telefon si m-a chemat la un interviu luni. Nu mi-a convenit nimic din ce mi-a spus. Mai tarziu am plecat la curte ca se adunasera tinerii 
) Mai pe seara am pornit toti sa-l sarbatorim pe fratimiu. A fost fun…ciudat a fost ca m-au luat si pe mine si ca s-a comportat foarte frumos cu mine. Da,e ciudat pentru ca el este din fire mai rece.
Duminica : L-am sarbatorit si cu tort si toate cele ca la mama acasa,chiar la mama acasa ) . Apoi m-au adus (el si Oana.) inapoi acasa (casa din bucuresti).
Azi : Ca o floricica m-am trezit si m-am pregatit pentru interviu. Am ajuns la Pipera cu 1 ora inainte. Nu-i panica,am avut 1 ora sa inghet,sa injur toti dobitocii care claxonau si sa gasesc sediul. In timp ce o asteptam pe tipa aia am observat foarte mult tineret. Cladirea respectiva “gazduieste” mai multe firme mari si sincera sa fiu ma asteptam sa vad arogantii de 30 de ani ,la costum si cu fetzele acre…dar nu a fost sa fie. Apoi a venit tipa,am inceput interviul propriu-zis si sa zicem ca a decurs bine pana la parte cu ..salariul! Bineinteles!
Sincera sa fiu,nu prea se merita … Au asteptari foarte mari si nu ofera mai nimic . Nu stiu de ce mai sunt surprinsa avand in vedere ca in ziua de azi nici nu o sa gasesc mai bine. Problema este ca POATE as fi dispusa sa incerc DACA as stii ca dupa 6 luni-1 an as trece pe full-time sau macar as avansa .. Dar daca nu am nicio sansa,nu prea vad rostul “afacerii”. Ca sa am o banca in CV? Pentru ce?
Am avut un gand duminica in timp ce ma intorceam acasa … Eu imi car moartea dupa mine …
Nu stiu cum am ajuns eu la concluzia asta dar stiu ca totul a plecat de la faza cu scoala de soferi. Am facut eu o magarie si printr-o serie de peripetii nu mi-am luat carnetul… Ideea este ca anul trecut,inainte de revelion,un coleg de clasa (cel mai cuminte,tacut,destept,etc) a facut accident cu masina,a intrat in coma si a murit la scurt timp. Avea 120 km/h,a patinat masina ,a pierdut controlul si s-a izbit de un copac. Mult timp am stat si m-am gandit ca daca as fi avut carnetul, sunt 90% sigura ca eram moarta pana acum. Eram bolnava cu viteza si stiu ce masini mi-ar fi incaput pe mana.
Asa am ajuns eu la concluzia ca imi car moartea dupa mine … Nu stiu de unde am “scos” expresia asta dar in mod sigur m-a zdruncinat pe moment (si ceva timp dupa). Moartea pentru mine nu este asociata cu durere decat in cazul altora. Dar daca ma gandesc la “moartea mea” mi se pare ceva perfect normal si nu are rost sa ma sperie sau sa ma faca sa nu mai ies din casa. Nu mi-e frica de chestiile “periculoase” or smth. Asta nu inseamna ca o caut cu lumanarea,inseamna doar ca sunt rezonabila si calma din punctul asta de vedere.
Dar sa lasam lucrurile serioase la o parte … Azi am dat peste o melodie FOARTE draga mie ,pe care nu am mai ascultat-o de ceva timp .. E vorba de Unchained melody,o clasica de felul ei ..
