Nu stiu daca am spus pana acum cat de mult tin la facultatea mea. Mi-am dorit sa intru aici,am fost extrem de fericita si totusi … parca sunt de pe Luna in ultimul timp. Ca sa explic : eu mereu intram pe forum sa vad ce se mai intampla,sa mai vorbesc cu oamenii aia dar cum in ultima vreme am avut o groaza de chestii pe cap nu am mai intrat. Aaaaand,guess what? Intr-o saptamana a fost mega-petrecerea FCRP in B52 + intalnirea celor care sunt la ID. Imi vine sa-mi smulg parul din cap si sa-mi trag palme!
Zici ca sunt idioata!!! Ratez tot felul de chestii datorita prostiei mele.
Stati linistiti,tot aceleasi cuvinte valseaza in gandurile mele .
In ultima vreme duc o lupta continua cu mine.. Sunt doua voci in capul meu ,doua extreme care se bat cap in cap. Pe de-o parte tind sa ma las pagubasa.
Poate m-am mutat prea repede fara sa am o certitudine (zice una din voci) …apoi vine repede cealalta si-mi aminteste dorinta imensa de a face pasul asta si imi spune sa lupt,sa nu plec capul , sa sper si sa cred in mine ..dar e atat de greu!
Ma simt mica ,mica de tot si simt nevoia de a fi protejata dar ceva imi aminteste ca nu sunt asa,ca pot si ca vreau… Ma lupt continuu sa ma cunosc,sa-mi dau seama cine sunt si ce pot.
Niciodata nu mi-am dat seama cat de greu e sa te auto-caracterizezi. Tot completez CV-uri si tot raspund la intrebari care sapa adanc in mine. Incerc sa scot la suprafata realitatea,nu clisee . “Comunicativa”,”spirit de echipa”,”rezistenta la stres” ..fuck all that! Eu sunt eu …sunt glumeata si zambesc,sunt plina de viata si … Si mai ce?
In seara asta mi-am tot pus intrebari si mi-am dat cateva raspunsuri dureroase. Mi-am dat seama cat de nesigura sunt de persoana /personalitatea mea. Mi-am dat seama cat de mult am pierdut in aia doi ani cand nu am facut nimic bun pentru mine . Da,am “scoala vietii” (cat de cat) dar am uitat de sclipirile alea..am uitat sa mai creez,am uitat sa am replici inteligente,umor,sarcasm ,ironie..am uitat sa fiu inteligenta. Se poate?
Poate sunt doborata si cortina a cazut … stiam la un moment dat sa ridic capul si sa privesc inainte ,si asta am uitat. Am impresia ca cineva imi numara clipele si isi freaca palmele in asteptarea infrangerii . Oare aia sunt eu ?
In ultima saptamana in capul meu s-au invartit cuvinte de genu : apartament,job,cv,scrisoare de intentie,chestionare,zona centrala,metrou,regie,bere,timp liber (sau mai bine zis “lipsa”) etc.
Plus multa multa nehotarare. Decizii …cred ca in ultimele zile mi-am dezvoltat capacitatea de a privi in ansamblu o situatie. Am invartit pe toate partile probleme si mi-am pus 10000 de intrebari.
La unele am rezolvare la altele nu.
Panica este ca vreau sa ma mut (Robert,daca citesti ce scriu si suflii o vorba te prind si te bat ) ). Va dati seama ce am facut eu in ultimele zile,nu? Am vazut ‘einshpe mii de apartamente si la fel de multi oameni dubiosi.
Era un fraier de agent imobiliar,credea prostu’ ca ma fraiereste. Voia sa ia comision de la mine. Avand in vedere ca nu eu l-am angajat pe papagal ,m-am luat de el. Ce credea,ca sunt mai mica par inocenta si gata? Pfff…cand l-am luat intr-o serie …. )
Noroc ca a venit Andreea ieri pe la mine,altfel nici nu mai tineam minte de cand n-am mai ras pe bune. Ma simt batrana. Ma iau de oamenii din jur ca sunt copii,ca nu sunt responsabili si seriosi. Nu mai zambesc la lucrurile mici. I don’t know what the fuck is wrong with me!
DAR..exista un mare “DAR” … Dar stiu ca o sa fie bine. La modul ca pana si fratele meu e super amabil si cald cu mine. Si stiu ca o sa reusesc,nu degeaba ma zbat. Or sa vina cat de curand zilele alea,stiu asta!
Vineri : am ajuns acasa ,am respirat putin aerul bine-cunoscut si am iesit cu fetele. Am baut un suc,am schimbat o vorba (sau mai multe),am cantat pe strazile pustii si apoi am adormit zambind.
Sambata : M-au sunat cei de la banca ,am discutat putin cu tipa aia la telefon si m-a chemat la un interviu luni. Nu mi-a convenit nimic din ce mi-a spus. Mai tarziu am plecat la curte ca se adunasera tinerii ) Mai pe seara am pornit toti sa-l sarbatorim pe fratimiu. A fost fun…ciudat a fost ca m-au luat si pe mine si ca s-a comportat foarte frumos cu mine. Da,e ciudat pentru ca el este din fire mai rece.
Duminica : L-am sarbatorit si cu tort si toate cele ca la mama acasa,chiar la mama acasa ) . Apoi m-au adus (el si Oana.) inapoi acasa (casa din bucuresti).
Azi : Ca o floricica m-am trezit si m-am pregatit pentru interviu. Am ajuns la Pipera cu 1 ora inainte. Nu-i panica,am avut 1 ora sa inghet,sa injur toti dobitocii care claxonau si sa gasesc sediul. In timp ce o asteptam pe tipa aia am observat foarte mult tineret. Cladirea respectiva “gazduieste” mai multe firme mari si sincera sa fiu ma asteptam sa vad arogantii de 30 de ani ,la costum si cu fetzele acre…dar nu a fost sa fie. Apoi a venit tipa,am inceput interviul propriu-zis si sa zicem ca a decurs bine pana la parte cu ..salariul! Bineinteles!
Sincera sa fiu,nu prea se merita … Au asteptari foarte mari si nu ofera mai nimic . Nu stiu de ce mai sunt surprinsa avand in vedere ca in ziua de azi nici nu o sa gasesc mai bine. Problema este ca POATE as fi dispusa sa incerc DACA as stii ca dupa 6 luni-1 an as trece pe full-time sau macar as avansa .. Dar daca nu am nicio sansa,nu prea vad rostul “afacerii”. Ca sa am o banca in CV? Pentru ce?
Am avut un gand duminica in timp ce ma intorceam acasa … Eu imi car moartea dupa mine …
Nu stiu cum am ajuns eu la concluzia asta dar stiu ca totul a plecat de la faza cu scoala de soferi. Am facut eu o magarie si printr-o serie de peripetii nu mi-am luat carnetul… Ideea este ca anul trecut,inainte de revelion,un coleg de clasa (cel mai cuminte,tacut,destept,etc) a facut accident cu masina,a intrat in coma si a murit la scurt timp. Avea 120 km/h,a patinat masina ,a pierdut controlul si s-a izbit de un copac. Mult timp am stat si m-am gandit ca daca as fi avut carnetul, sunt 90% sigura ca eram moarta pana acum. Eram bolnava cu viteza si stiu ce masini mi-ar fi incaput pe mana.
Asa am ajuns eu la concluzia ca imi car moartea dupa mine … Nu stiu de unde am “scos” expresia asta dar in mod sigur m-a zdruncinat pe moment (si ceva timp dupa). Moartea pentru mine nu este asociata cu durere decat in cazul altora. Dar daca ma gandesc la “moartea mea” mi se pare ceva perfect normal si nu are rost sa ma sperie sau sa ma faca sa nu mai ies din casa. Nu mi-e frica de chestiile “periculoase” or smth. Asta nu inseamna ca o caut cu lumanarea,inseamna doar ca sunt rezonabila si calma din punctul asta de vedere.
Dar sa lasam lucrurile serioase la o parte … Azi am dat peste o melodie FOARTE draga mie ,pe care nu am mai ascultat-o de ceva timp .. E vorba de Unchained melody,o clasica de felul ei ..
…cred ca i’m going crazy . Ca sa vezi,de cateva zile tot navigand pe internet bineinteles ca ajung sa citesc si prostioare. Chestii de genu : ce tip de femeie esti,punctul tau forte,bullshit. Nimic ciudat pana aici avand in vedere ca asta fac de ceva ani,problema este urmatoarea : in momentul cand citesc,ajung sa ma intreb cum sunt in realitate! Asta-i panica,intelegi?
Eu consider ca ma cunosc relativ bine. Nu pot sa zic nici foarte bine,nici deloc pentru ca as exagera. Sunt undeva la mijloc. Nu mai sunt un copil si nici o adolescenta teribilista. Daca vreau,pot sa disimulez 12 ore ca sunt o persoana extrem de matura,cu pareri bine-definite si deja cu un aer de eleganta. Ca asta nu sunt eu,e altceva. Dar ma sperie chestia asta …ca am in ultima vreme momente de indoiala. Oare sunt puternica sau protectoare? Oare sunt feminina sau tind catre o persoana rece si indiferenta?
Si mai e ceva … s-ar putea sa para stupid dar eu chiar stau si ma intreb. Prietenele mele imi povestesc pataniile lor de pe la metrou sau de pe strada. Cand sunt “agatate” sau li se cer informatii. Sau ca oamenii sunt prietenosi sau tot felul de faze bizare. Acum urmeaza constatarea mea cretina : eu nu patesc. Mie nimeni nu-mi cere informatii or stuff like that. Si astazi cireasa de pe tort care mi-a crescut frustrarea : stateam pe banca in asteptarea metroului …nu stiu daca stiti la statie la Piata Muncii sunt 2 banci lipite (spate in spate) si la 20 cm alte doua la fel. Bun,eu eram pe o banca d’aia,libera (goala,fara nimeni pe ea,intelegi tu) si cea din stanga mea era ocupata de 3 persoane astfel ca mai ramaneau vreo 2 locuri libere. Vine un tip si unde credeti ca se aseaza? DA,fix pe banca ocupata. Si stateam ca proasta si ma intrebam de ce? L-am vazut ca la un moment dat m-a fixat cu privirea si (in indignarea mea) m-am intors catre el…a intors si el repede capul.
Nu cred ca la 1.59 par asa periculoasa. Nici macar mare nu sunt sa pot sa musc sau sa bat pe cineva. Stau cuminte pe scaunul meu,de obicei zambesc. Umm…poate de asta! ) Poate ma cred altii nebuna..Clar,am luat-o razna!
Nu-mi vine sa cred ca am scris asta,dar ma frustreaza acest fapt,da?! Plus ca la serviciu azi am avut un ghinion imens …la modul ca 8 ore toata lumea care imi raspundea la telefon urla la mine…nu sunt eu de vina vaca tampita ca idiotii pamantului de la editura Rahat nu au un IT-ist sau o persoana competenta sa te scoata din baza de date.
Plus de asta,nu-mi vine sa cred ca lucrez pentru niste rahati de oameni. Chestia asta ma agaseaza cumplit. DA,sunt o persoana idealista (foarte) si inca sper sa reusesc sa-mi gasesc un job care sa ma faca sa ma trezesc dimineata cu zambetul pe buze.
P.s.: Descopar ca in ultima vreme n-am fost si nu sunt capabila sa spun ce e in sufletul meu. Stiu ca e un amalgam de cuvinte. Tot incerc sa gasesc “inceputul” dar imi scapa printre degete.
P.S.(2): Incep sa simt iar nevoia de …un vis. Credeam ca m-am lecuit dar se pare ca asta sunt ..vesnic indragostita,niciodata a nimanui. Cliseic si trist in acelasi timp . So ,my soul has a status : searching …
) ). Va dati seama ce am facut eu in ultimele zile,nu? Am vazut ‘einshpe mii de apartamente si la fel de multi oameni dubiosi.